de undeva de pe luna

De iarnă căutare-a albului

2011-12-13T16:02:00.000-08:00

Nichita Stanescu – Să ningă peste noi

Să ningă peste noi cu miei doar astăzi
Să ningă inima în noi
Noi niciodată nu am fost noroi
O spun şi mieii care ning pe noi
O, dulce, mult prea dulce tu, fecioară,
Care mi l-ai făcut pe lezus chiar din flori
Ce zici că ninge mieii peste noi
Ce zici că ninge mieii peste seară
Şi pe zăpadă că noi ningem amândoi…

Ochelari de cal

2011-11-26T14:28:00.000-08:00

Sunt momente uneori cand viata parca iti da niste ochelari imensi de cal cu dioptrii gigant, cu care dintr-o data trebuie sa te obisnuiesti, asa cum stai cu ei legati de cap si fara nici-un punct spre care ochiul sa-ti fuga-n alinare. Asa ca vrei nu vrei, ii ai pe nas si-odata cu ei, din prima clipa, un junghi direct central pe creier. Prin inima. O durere de cap cumplita, iti pierzi orice echilibru si orice control, privirea-ti e incetosata si simturile-ti par a pierde ritmul si gustul realitatii. Legat, confuz, injunghiat si pe-ntuneric. Dar cummm??? Cum s-a intamplat, ca parca nici nu ti-ai dat seama, cu doar o clipa inainte stateai acolo calm, privind spre orizont, cu irisul micut si-mbalsamat....
Dar nu dispera. Nu dispera, ca totul vine din noi, iar de acolo de unde vine, iese sincer, pentru noi. Tu fii puternic. Ridica-te si poarta-ti dioptriile, caci au venit pe nasul tau c-un scop, iar tu ai suflet mare si fantana ta a vietii se revarsa-n abundenta din ea in tine. Vei vedea. Ne-obisnuim chiar si cu ochelarii de cal, si-i vom purta apoi chiar cu inima supusa caci acum vedem din nou orizontul, a ramas acelasi, mereu altfel, dar al nostru...Si inima o sa ne fie chiar si mai neinfricata, caci ochii ei sunt cei ce ne-mprumuta vazul pe acest pamant. Si nicio dioptrie nu poate infrica o inima de leu cu ochii mari uitandu-se-nspre sine.
Curaj, calaretule. Si deschide ochii. Te-asteapta-un cer maret in binecuvantare...

Sunt momente in viata cand te scoli langa un falfait de aripi. Cu ochii mari curati, azi i-am simtit chiar si bataile inimii - iti multumesc.

Coji de scoica

2011-08-23T01:25:00.000-07:00

Vine precis sfarsitul lumii. Am vazut-o in inserarea diminetii, in picaturile gigantice de ploaie venite sa sfasie dintr-o rasuflare atmosfera si invelisul capetelor noastre de portelan.
Ne prinde din urma. Ne prinde din urma pacatul ca o gheara rece a noptii iesita din strafundurile inimilor noastre. E noapte ca-n tenebrele inspaimantatoare din suflet, ca-n cele mai lungi cosmaruri din care nici nu poti evada caci patul te tine strans cu mii de funii iar corpul te tradeaza prin slabiciunea-i.
Ne tine apa ca-ntr-o temnita. Pititi cu totii si inghesuiti unul in altul, cu corpurile sleioase si zoioase si mirosind a putred, si cu dintii clantanind, de frig si de frica, innegriti de foame si de acru. Cine suntem intr-un final, cine-am ajuns din noi, cei bine imbracati de dinainte, cine? Manechine goale. Statui cu miezul gol, zidite din coji de scoica, cu chipul impecabil si cu perle-n loc de iris. S-a asezat cerul peste noi toti si n-a ramas decat un munte de scoici sparte din care mai luceste, pe alocuri, cate-o perla cu coaja crapata, ca semn al sacralitatii irosite-n orgoliu si ca dovada a vinovatiei. Am ajuns nimic. Nici coaja nici miez. Nimic.
Pacat ca n-am putut vedea cu ochii nostri sticlosi ca cerul se-nnegreste din ce in ce, poate ne-am fi putut spala pacatele sub ploaie, in loc sa ne inece ele sub greutatea lor atat de izbitoare pentru niste biete coji de scoica.

El

2011-08-17T05:42:00.000-07:00

Ieri m-au vizitat nişte foşti prieteni..vechi prieteni. Mi-au bătut la uşa nebuniei, cu ochii roşii şi spasmodici, cu pielea vânătă şi cu hainele rupte şi prăfuite. Ele, ele, fantomele mele de demult..Desigur, venind să-şi revendice dreptul de ocupaţie ce li l-am renegat de mult timp deja. Probabil povestea Îmblânzitorului le-a sculat ochii de mult veştejiţi. Aşa că s-au hotarat să vină cotropind, cu gândul să mă posede şi să îmi fure minţile. Pentru o clipă aproape mi le pierdusem.
Dar atunci a apărut El. Ca lumina dimineţii, ca un prinţ cu chip de nevăzut ce-ţi apare în cele mai grele coşmare ale nopţii, cu o trenă lungă şi mirosind a mare şi a pâine caldă de ţară, şi care alungă toate tenebrele şi toate mâinile scheletice ce par să-ţi iasă din suflet, străpungându-l. Posedându-l. A apărut El şi atunci au dispărut toate, toate fantomele şi fantasmele şi tenebrele sufletului meu, ca nişte năluciri ce dispar într-o altă dimensiune. Am răsuflat atât de uşurată, a venit El...şi dupa atâtea nopţi de iad în care-l chemam ca şi cum ţi-ai chema sufletul să vină înapoi, dupa atâtea nopţi în care l-am chemat şi-mi apărea mereu doar pentru o clipă, fără să-i vad ochii ci doar lumina, cât să mă rupă din negura nopţii, după atâta sete de el, acum l-am văzut. I-am zărit chipul şi m-am reflectat în ochii lui de culoarea înnoptării şi-aşa am înţeles. Erau ochii lui negri cei care năşteau lumina cu care să-mi alunge demonii. E El, e chiar El...cât te-am aşteptat, iubitule...aici, în lumea mea de sticlă, păşind pe vârfuri printre oamenii cu pielea de carton, cu braţele de lemn, cu chipurile albe şi buzele minuscule pictate roşii.
Eşti Tu, iubitule. Bine ai venit...lasă-ţi calul alb la adăpat şi vino acasă, la mine-n suflet..

Sans ailes et sans racines

2011-08-11T07:12:00.000-07:00

Mi-e dor. Mi-e-atat de dor ca-mi urla radacinile. Imi urla trunchiul dupa soare si-mi plang frunzele in fiecare dimineata, ca o chemare catre cer, acelasi nostru cer sub mereu aceeasi eterna alta ploaie. Pe unde sa o iei ? Mi-ar lua-o sufletul inapoi spre casa, pe jos, cu picioarele tocite si cu ochii-n cautare. Dar incotro ? Incotro, cand inima-mi e impartita intre doua zari. Cand planeta asta incepe sa ma stranga si sa imi traga de suflet inspre margini, ca si cum ar vrea sa mi-l extinda pana cand mi l-ar putea intoarce pe dos si s-ar putea inveli cu el. Mi-e inima plina si mi-e aerul pedeapsa.

Mi-e dor.

Pururi tanar

2011-06-18T14:50:00.000-07:00

[...]

Ti se deschide cateodata sufletul si simti cum se preschimba intr-o gelatina spumoasa care-ti fuge dintre degete, dar pe care o vezi si parca o simti pe varful limbii. Ma-nteapa gustul asta, ca un praf acidulat de bomboane care te pisca.

Orizonturile-mi par marete, iar briza marii calda. De ce oare insa oamenii vad altfel cerul? Cand este doar unul si-aceleasi si e chiar cel de deasupra noastra. Fericirea e atat de simpla...iar noi atat de complicati.

As vrea sa-mi rup pielea asta si sa pot urla cu sufletul, poate asa albastrul meu ar fi si-albastrul lor. Dar poate ca asa trebuie sa fie. Un potpuriu al pieilor intinse. al sufletelor daltoniste.
Si cata nebunie...si cat curaj sa ai sa poti picta in toate aceste culori. Nefericit cel monocromatic, caci aceluia nu-i va fi deschisa poarta cerului. Nici nu ar sti sa o distinga.

Ma ridic si fac un pas inainte. Si va voi tine pe toti de mana chit ca unii imi vor da drumul, v-am impartit tot cerul meu.
Aici si-acum imi fac declaratia nemuririi tineretii. Caci vom ramane tineri doar cei ce vom avea curajul sa ramanem asa.

Eu sunt aici. Cu bratele deschise, si cu pensula dupa ureche.

Însingurare

2011-02-18T16:41:00.000-08:00

Sunt unele clipe când îţi dai seama că ceva, ceva din viaţa ta s-a schimbat atât de drastic, şi tu nici nu ştiai până acum, iar ceilalţi nici nu au băgat de seamă...când îţi dai seama că eşti atât de singur, că nici măcar Luceafărul nu îţi mai poate cânta o poezie să te facă să te simţi mai puţin singur.

Am văzut un documentar pe History Channel - "Extraterestrul antic". Suntem, la urma urmei, nişte străini pe-această planetă. Suntem nişte extratereştri trecuţi prin mii de ani de viaţă terestră, urlându-şi sufletele de dorul de acasă. Ne bântuie înfrigurarea şi briza mării ne e străină şi ne e golitoare de suflet. Ne e atât de grea însingurarea că ne-am înstrăinat şi noi de noi, popor al aceluiaşi lăcaş.

Unde să mai găsesc, unde să mai găsim ceea ce pierdem? De negăsit.

Şi uite-mă iar, pe-acelaşi drum, doar eu cu mine. Poate că ăsta ne e blestemul...

...şi mi-e inima-ncolţită...

Spiriduşului..

2011-01-31T09:52:00.000-08:00

Mi-ai apărut în vis într-o seară. Credeai că te-am uitat, nu-i aşa? Nu-i aşa...

Aveai ochii tăi de când erai copil. De când eram noi copii, sub soarele paşnic de asfinţit, sub nuc. Ochii tăi...
Te-am simţit atât de aproape... Atât de aproape, atât de în mine de aproape, cu adierea ta caldă curgându-mi prin sânge, încât am simţit că stai pitit acolo pe marginea timpanului meu, dintotdeauna. Că ţi-ai făcut culcuş în urechea mea, încet şi pe furiş, să nu mă sperii, şi abia acum în sfârşit mi te-ai şoptit. Aşa cum făceam când eram mici şi ne jucam de-a v-aţi ascuns.
Acum ştiu. Ştiu. În ziua aceea blestemată, te-ai transformat de fapt într-un spiriduş. Aşa-i? Aşa-i...

Of. Mi-a fost aşa dor de tine. Şi când mă gândesc că şi mie îmi fusese frică să te chem. De ce să-mi fie frică de tine, tu suflet curat, tu, parte din mine, de ce să ma tem de tine...De ce...De ce...De ce.

Acum ştiu că de fapt tu mă inveleşti în fiecare seară, când e frig şi eu sunt singură. Tu eşti...Tu, nemuritorule. Tu..

Super powered Ella

2011-01-23T10:51:00.000-08:00

Mi-e şi mie câteodată frică. Chit că am aripioare vrednice de-o Tinkerbell şi-o inimă mare ca o tablă desenată cu-amintiri de cretă…

Tind să cred că Ella îşi cam pierde din puterile ei magice. Ce vremuri… înainte puteam zbura chiar şi cu cineva în spate.

Oare aşa e când te maturizezi ? Când începi să te simţi singur, nesigur sau poate nebun ? E doar una din « acele » momente care te vor întări mai încolo sau poate e pur şi simplu doar imaginaţia mea pur dramatică ?

Oricare ar fi răspunsul, îmi place să cred că li se mai întâmplă şi altora asta. E un lucru fantastic, pentru că habar nu am dacă e aşa. M-am uitat de-atâtea ori la oameni cu miros de Peter Pan, parcă încercând să le scrutez sufletul până în adâncuri, şi totuşi abia prea puţini s-au lăsat descoperiţi. Nu înţeleg, de ce ar vrea un Peter Pan să meargă pe stradă cu aripioarele lipite cu scotch pe sub haine ? Sunt eu nebună poate, dar până şi ochişorii ne fâlfâie-a dorinţă de zbor. Fâl fâl.

Oare cum miroase până la urmă praful magic din sufletele noastre ?

Înfăşurată în pixeli

2010-12-22T14:45:00.000-08:00

Trăiesc din poze. E aproape o boală. Mă trezesc dimineaţa cu un gol în stomac, pe o alarmă răsfumată şi răschinuită de aceleaşi amintiri vechi şi de demult, şi mă port prin casă sau pe afară, ca o statuie a existenţei. Vie dar ireală. Îmi port obsesiile în fiecare fir de păr pe care încerc dimineaţa să îl îmblânzesc, dar pe care demult nu îl mai pieptăn. Pas cu pas, trecerea mea n-aduce decât asemuiri de imagini, totul în jur îmi aduce a ceva...şi toate aceste "ceva", venite de undeva din urmă-mi, tot râcâie. Iar undeva în mine e o bătălie eternă între pixelii unei Ela de fier şi atomii permanenţi a unei Ela. o Ela oarecare.

Imi substitui nevoile si dorintele intr-o lume ireală. Trăiesc într-un tablou. Sunt un personaj dintr-un tablou expresionist abstract, cu bucatile corpului lipite ca-ntr-un puzzle şi cu marginile nu prea bine suprapuse.

..Aşa că orice aş face, mă întorc aici. În faţa lor. Pozele...Măcar de eram cu-adevărat o pictoriţă remarcabilă, aş fi zis că-mi este justificată această slăbiciune. Vrăjeli. Trăiesc şi mă hrănesc din poze. E boala omului ce a ajuns să facă câte-o poză în fiecare colţişor şi cu fiecare suflet în care şi-a lăsat o bucăţică de inimă. Gaura neagră din locul acestor bucăţele cere însă carne, vrea acoperită, sleieşte de puterea făuririi de real.
Eu o umplu cu imagini. Şi în fiecare imagine mi-am transferat o bucăţică de emoţie, acum am un adevărat univers pseudoreal format din poze încărcate cu emoţie. Mi-am înlocuit amintirile din inimă cu toate aceste imagini, iar sentimentele de atunci le-am lipit cu superglue pe ele.

Inima mea arata ca un glob de Crăciun cu pictura cojită pe alocuri şi refăcută cu carioca. M-am transformat într-o expertă în cariocă. Acum acopăr orice.

Fericiţi cei fără de poze. Ei uită la un moment dat...

Sur le fil

2010-12-10T14:22:00.000-08:00

Mi-a fost dor de mine in ultima vreme. Si poate de fapt, inca imi e...E ciudat cand simti ca lucrurile incep sa se petreaca in afara ta, ca oarecum te preumbli prin oras, prin casa, in afara pielii tale. Ca te vezi cu oameni, pe care ii stii sau poate nu, si ca dai mana cu ei, o mana goala intinsa din inertie, ca te trezesti dintr-o data vorbind cu ei fara sa intelegi cum de te-a purtat vocea pana aici. Cata goliciune. Cata speranta.

Pana la urma, chiar suntem noi cu noi. Tu cu tine, de fapt. Ne ciocnim unii de altii doar pentru ca ne trebuie puncte de sprijin. De-asta si doare ciocnirea...pentru ca nu o intelegem.
Oamenii pleaca. Sau nici macar. Raman chiar. Si asta e uneori cel mai dureros. Cand raman si e ca si cum ar fi plecat.

E grea echilibristica. Iar firul e asa subtire...unde incepe linistea si unde se termina nebunia? Cand eu nu sunt acrobata...un dans atat, atat de imprevizibil, cu ochii inchisi si cu picioarele in prelungirea sufletului.

Amintiri? Poate doar unele netraite...dorite din carne, cu tot sufletul...Vioara care se ascunde in mine si care cere sa fie stoarsa de muzica si durere. Portretul meu care vrea sa iasa, sa imi crape prin piele, de neputinta si de amortire, care ma bantuie prin vise, care ma transforma intr-un werewolf la prima raza a lunii. Cata cautare, doar pentru o nota. o nota care nu stiu daca exista in gama asta muzicala din jurul meu. sau poate caut gresit, in jurul meu... Cata piele scrijelita incercand in disperare sa-mi dibuiesc conturul in carbune, cate unghii rupte in tablouri facute pe sculat-din-somn, smulse din suflet ca niste scaieti care iti raman sub pielea degetului..

Trebuie sa fie ceva real..din toata nebuloasa asta...macar ceva...

Praf de polen

2010-06-11T05:22:00.000-07:00

...I guess it's one of those moments when you just know you have to let your dear ones follow their own road. Unul din momentele cand te doare cand stii cat de mult tii la unii oameni cu care ai impartit atat de multe lucruri, si ca totusi aici e punctul in care trebuie cu totii sa schimbam macazul..

Mi-a fost drag. Tare drag...cat pot sa urasc despartirile..uf, cat?..si cat pot sa urasc despartirile cand stiu ca ne vom intinde peste mari si continente? cat..?...O sa imi imprastii bucatele din suflet peste tot pe planeta asta, ca praful de polen dus de albine peste lanuri de flori...Imi este sufletul praf de polen, cate-un fir pe fiecare floare pe care o iubesc din fiecare colt al lumii....

O sa imi creasca sufletul din ce in ce mai mare? Sau voi ramane doar asa, in stare semi-solida-sfaramata, purtata de bataia vantului pe petalele pe care le iubesc? Cum pot sa nu fiu trista cand stiu ca voi avea doar bataia vantului sa ma duca pe florile mele...daca nu mi le nimereste? Daca o sa zbor peste-atatea lungimi de brat doar ca sa ma imprastii fara sa imi gasesc florile? Ce fac atunci...cum mai adun firele de polen?..

A fost frumos, nu?...Cat de cliseic ar suna, liceul ramane pana la urma ca prima iubire, speciala, pentru ca stii ca nu va putea fi egalata de alta..Desi urmatoarele iubiri sunt si ele la fel de faine...Si stim asta, mereu ne asteapta ceva fain in continuare...Insa cu locul asta plin de iubire si de amprenta atator oameni care se vor pierde in ceata si pe glob, cu el ce faci? Deja e mult prea greu sa-mi fie dor...Ma doare gandul ca imi va fi dor. Ca imi e deja...

For what is worth, it was worth all the while...

De undeva de la marginea Caii Lactee

2010-03-29T11:51:00.000-07:00

Microsoft Word - SCA2

Pe vremuri iti faceai parul cu ondulatorul meu. Te asezai pe fotoliul meu verde si iti analizai fiecare bucla imensa de par cum se rasucea in reflexia oglinzii mele magnifier. Intotdeauna ma infiora imaginea asta gigantica a ta, cu buzele supradimensionate si incordate si cu ochii inuman de mari. Cand tu de fapt stateai acolo molcolm pe fotoliul meu verde si te priveai cu nesat ca si cum perfectiunea buclelor tale statea in fiecare milimetru. Si chiar asa si era, fiindca erai perfect pana la ultimul por. Ca o papusa de portelan, inalta de 4 metri. Erai un monstru de portelan care isi facea parul pe fotoliul meu verde.

In restul timpului erai normal as zice. Fiindca dimineata te trezeai ciufulit. Si cine nu iubeste oamenii ciufuliti dimineata? Cu moleseala ochilor tai si cu micile tale mmm-ituri la simtul primelor raze de soare pe sub gene...Ce sa spun. Un rasfatat. In cateva clipe faceai ochii mari, te intindeai cu calcaiele atarnand in continuarea patului si te ridicai. Ca o caprioara ciufulita, imbracat intr-un tricou pe care scria “I’m a very nice guy but don’t make me roar” si care sta 20 minute la dus. De parca o caprioara adevarata si-ar permite sa stea atat la imbaiere pe malul raului fara teama de vreun pradator. Esti tu o creatura ciudata, presupun..

Ei bine, degeaba ti-as fi reprosat vreodata ceva. Cred ca ascundeai in buclele alea si 5 kile de incapatanare. Dar ce puteam face…papuselor de portelan greu le schimbi miezul. Si uite-asa, iti incepusesi propriul tau ritual la mine acasa si la mine in suflet. Tu cu ochii tai mari. Te fascina cand imi faceam unghiile in nuanta aia moale de lila si te prindeam uneori uitandu-te in oglinda mea magnifier si sufland in pensula mea de pudra ca sa vezi cum cad apatic stropii aceia stralucitori de blush… exact ca intr-un glob de craciun cu fulgi de nea si sclipici. Cateodata te visam asa, ca prin oglinda aia blestemata, cu ochii mari prin care se scurgeau lenes stelute si cu parul ciufulit, uitandu-te incremenit la mine. Cine sa iti poata prinda gandurile alea ale tale care pluteau ca prin tempera, asa ca o rabufnire diafana. Ma uitam la tine ore intregi … De multe ori chiar ma gandeam ca nu poti fi uman. Probabil vii de pe vreo planeta ciudata si misterioasa de la Capatul Caii Lactee. Trebuie sa existe un motiv pentru care ai pielea atat de alba si varful degetelor asa fin. Oamenii de obicei sunt mai zgrunturosi…

De la o vreme incepusesi sa nu iti mai faci bucle. Si ramaneai asa toata ziua, cu parul ciufulit nici drept nici cret si ieseai afara pana in parcul dinspre strada cu casute.Acolo te gaseam de multe ori desenand portrete care ieseau din contururile unor valuri sau unor umbre de copaci. Niciodata nu ai putut sa imi explici ce sunt. Asa ca ma framantam teribil incercand sa patrund prin contururile desenului si sa te vad pe tine, cu pielea ta de lapte si cu genele tale rasucite. Te visam asa, distorsionat si luand forma celor mai bizare desene iar dimineata ma trezeam ca dupa o betie, cu gandurile ravasite si desprinsa din lumea asta, iar tu erai acolo langa mine dormind cu cea mai inocenta rasuflare ca si cum nu facusesi nimic.

Intr-o zi te-am gasit in baie, in fata oglinzii urate de la baie care nu ti-a placut niciodata si care acum, dupa atata timp, salasluia locul crimei. O chiuveta plina de bucle matasoase deasupra careia stateai un pic aplecat , cu capul golas si cu o foarfeca rosie in mana. Foarfeca mea, cu care inainte imi taiai linia rochitelor si bretonul. Nu ai scos absolut niciun sunet. Nicio miscare. Niciun suflu. Te uitai incremenit la chipul acela din oglinda, de marime 1:1, cu buzele incordate si maxilarele alungite de parul care acum contura o forma ciuntita. Nu te-ai miscat de acolo pana tarziu noaptea. M-am dus la culcare singura si nauca, iar cand m-am trezit nu am mai gasit decat buclele tale ramase in chiuveta.

Le-am pastrat intr-un plic, iar uneori il deschid si inca simt mirosul ala al tau care parca vine din tenebrele noptii. De atunci mi-e greu sa imi dau seama cand visez si cand nu. Daca nu l-as fi pastrat as fi putut sa jur ca nu ai fost real. Ca ai fost doar o plasmuire a imaginatiei mele plutoniene, cu ochii mari si chipul distorsionat prin oglinda mea. Cateodata ma uit prin ea incercand sa inteleg pe unde ti-ai lasat conturul chipului insa privirea mea se pierde prin ceata magnifier-ului. Am renuntat si la oglinda asta. Am pastrat-o pe cea din baie. Pacat ca nu poate vorbi, ma intreb de-atatea ori oare ce i-ai zis in noaptea aia tainica si blestemata…

De-atunci nu visez decat desenele tale…si darele alea colorate parca lasate de vreo stea cazatoare…Precis te-ai intors inapoi la marginea Caii Lactee…Cautai tu ceva in praful pudrei mele…

2010-03-20T08:02:00.000-07:00

Cum te poti concentra pe o asa o vreme? Cum?

E ca si cum ti se blocheaza orice celula nervoasa, si fiecare bucatica cerebrala si non-cerebrala din tine se gandeste la cat de fain ar fi sa zburzi nitel pe-afara. La o papadie de-aia cum gaseam pe camp la mamaia cand incepea sa bata vant de vara, la mirosul aerului de primavara care te izbeste cand deschizi fereastra...

E o vreme numai buna de iubit. Eu asa zic.
Si avand in vedere cat de mult mi-am revigorat simturile dupa o perioada de tacere, parca doar daca imi scot nasul pe geam si totul explodeaza. Si desi pana acum nu am experimentat nicio primavara pe nevorbite, de data asta mi se pare absolut geniala.

Culorile, energia oamenilor, zambetele, mirosul, hainele. Pasarile din copaci, lumina soarelui... Ce rost ar mai avea cuvintele aici, hehe...

Si apropo de tacerea aceasta a mea. Mi se pare foarte interesant cum toti barbatii sunt foarte atrasi de acest aspect. Oare chiar atat de terorizati sunt ei mititeii de o voce feminina? Sau poate doar intimidati de intelesul cuvintelor...cine stie...

Oricum. Miroase a nou si a iubire. Frumos.
Astept si papadia aia de la Fat-Frumos iar totul va fi grozav.

The grass was greener

2010-02-10T12:20:00.000-08:00

Adorm f greu noaptea. Si ma dor oasele de-atata zvarcolit in pat blocandu-mi mintea pe "Adormi, adormi, adormi, adormi, adormi!!".
Dimineata ma trezesc cu o durere de cap, ca si cum nu as fi dormit de zile. Ca si cum in somn as fi ramas treaza si nedormita, iar durerea mi-ar fi singura amintire a ceea ce mi s-a intamplat in somn.

Probabil e un motiv al insomniei. Trebuie sa fie. Dar cred ca imi e prea frica sa stau sa il gasesc, mi-ar trebui un curaj enorm sa hoinaresc de nebuna prin visele si prin spasmele care ma bantuie noaptea. Dar nu numai nebuna, si singura.

Nebuna, nu mi-e frica de asta. Iar singura, hmm..n-ar fi ceva nou. Atunci, de ce imi este asa greu sa prind de picior piticul asta de pe creier care nu imi da pace?

Acesta e un articol dedicat probabil nimanui si tuturor.
Simteam doar nevoia egoista sa share it to the world.
Mai taie din greutatea nebuniei...

Steps taken forward, but sleep walking back again...

De unde si dorul...

2010-01-23T11:54:00.001-08:00

M-am asezat pe calorifer azi, mancand ciocolata si numarand fulgii de zapada. Stateam la geam, si aveam in fata marea albastra de demult, acum inghetata.
Se asezau pe mine nebunii, pe bucatica aia de piele din mine careia ii e dor.

Ce facem cand ne e dor?

De ce ne e dor?

De ce imi este dor? Cand s-au asezat atatia fulgi pe mine, ca nu mai vad decat un nebun de alb in mine. De ce imi e dor? Cand deja iarna miroase tarzie, si frigul a inghetat totul in aer...

Si de unde stiu ca e dor?
Cand eram mica ii ziceam mamei ca simt ca ma sageata ceva in cap iar ea ma intreba daca ma doare capul. Ii spuneam, de unde sa stiu eu daca ma doare capul?Doar ma sageata ceva in cap...
De unde stim cand e dor?Doar pentru ca doare?

Si de unde si dorul asta...de unde?... Si incotro...?

De undeva din spatele oglinzii

2010-01-06T05:50:00.000-08:00

Eram azi în metrou când m-a bufnit gândul.

De ce ţin oamenii atât de mult să îşi ascundă rănile?De ce preferăm să facem orice altceva decât să lăsăm pe ceilalţi să vadă ce urme ne-au rămas din război?

M-am uitat într-o clipă de nebunie în jur şi i-am văzut pe toţi din metrou ca printr-o radiografie. Şi atunci mi-am dat seama... E simplu. Imaginează-ţi cum ar fi ca fiecare dintre noi să poarte pe chip fiecare rană a sufletului, să avem epiderma impregnată de arsura fiecărei dureri din noi...Să mergem pe stradă şi să ne vedem unii altora toate suferinţele printr-o simplă privire...Să stăm în metrou şi să ne uităm fascinaţi unii la alţii, la fiecare tăietură şi fiecare incizie şi fiecare dâră de sânge, toate adunate de-acolo din suflet, cu fiecare pierdere şi fiecare dezamăgire şi fiecare greutate de cărat.

Să te aşezi pe scaun. În stânga un om cu obrazul stâng crestat până în maxilar şi cu pielea brăzdată de urme lungi de nuiele, în dreapta un om cu ochiul drept sângerându-i, cu buzele uscate de-atât amar de neiubire, cu tenul gri şi lipsit de viaţă. În picioare lângă tine un om orb, cu cristalinul mat şi de nepătruns, cu faţa chircită şi plină de tăieturi, ca o tablă multiplicată de X şi 0. Toţi, cu câte un desen pe chip făcut noaptea cu unghiile ascuţite, din sânge şi pământ şi puroi...

De ce ţin oamenii atât de mult să îşi ascundă rănile?Păi, de ce ne-am arăta rănile, când ne e atât de frică să nu îi îndepărtăm pe ceilalţi, când ironic, avem atâta nevoie de ei?Ne e frică să arătăm toate lucrurile înfricoşătoare din noi. Ne e frică de urâţenia unei suferinţe întipărite pe epidermă. Nu e de mirare că am creat o lume imaginară a frumuseţii şi a perfecţiunii...să nu vadă nimeni sângele întărit şi pielea brăzdată de durere.

Şi tu? Dacă te uiţi în oglindă, tu ce răni ai pe chip?

Sleepless nights

2010-01-05T07:10:00.000-08:00

Mi-aş dori câteodată să te ţin în palmă şi să opresc vântul care îţi ciufuleşte părul şi răneşte ochii.

Să îţi dau drumul şi-apoi din când în când, când văd că-ţi strălucesc iar ochii a neplâns, ţi-aş cânta încet, să adormi pe vocea mea ca într-un leagăn.

Iar când ai fi departe, ţi-aş şopti mereu înainte de culcare "Sleep tight butterfly..." şi apoi ţi-aş pune-n fiecare seară, cu gândul, câte-o prăjiturică sub pernă...să îţi ţină de cald şi de dor...

Tuturor puilor de om de pe planetă...

Hai cu mine până la capătul lumii, poate lumea are totuşi un capăt...

Cu usile carandu-le in spate...

2009-12-24T14:36:00.000-08:00

Cat de capabili suntem sa vedem in ceilalti ceea ce sunt cu adevarat?

Foarte ciudata chestia asta. Si totusi inca raman la suprema mea idee. Undeva intre usile intredeschise din noi, simti mireasma celuilalt, asa cum e el. Poate usita ta e in ochii tai, sau in zambetul tau pe care il dai pe furate, sau poate in glasul tau, in atingerea ta, in tot ceea ce faci din tine si poate nici nu iti dai seama ca te da in vileag.

Acele lucruri mici care ne tradeaza. (iar aici pe principiul chinului tagmei masculine, voi spune ca uneori lucrurile mici fac toata povestea)

Care ne intra in carne zi de zi si nici nu stim ce sunt, dar simtim ca sunt acolo. Ca au numele nostru intiparit pe fruntea lor (da, si "lucrurile" au frunte. si inima, si dinti si piele si unghii si dorinte si tot).

Usile...

Panditul zambetului unei persoane abia cunoscute.
Bulgarele de zapada pastrat in mainile goale pana in fata casei, sa ii simti conturul durerii pana in oasele inghetate.
Oitele care inca troneaza doar ca acum prezenta lor aduce caldura si liniste.
Culorile, culorile din suflet, de la verde la rosu inchis - transpuse peste tot, pe unghii, pe chip si pe glas.
Melodia pacatului original ce nu se poate asculta decat in pat, cu picioarele pe tavan si cu capul in jos si cu privirea-nspre luna, intr-o incremenire ireala.
Caldura din ceilalti care te loveste cand mai putin te astepti.
Dorinta de a imbratisa oameni dragi dincolo de harti complicate si ape grele.
Poezia din fiecare lucru aruncat haotic in camera (si totusi haosul e atat de drag cand e al tau si ii stii ordinea..), si gandurile de seara cu seara la o noua poezie.
Amintirea fiecarui lucru pierdut cu ocazia cunoasterii fiecarei noi persoane importante din viata (stiu sigur, ce pierd eu gasesc altii si devin semnele lor. iar eu gasesc ratacitii, si ei pierduti de printre alte suflete).
Gustul copilariei care ramane impregnat in fiecare Craciun, si in fiecare prajitura si glob pictat si cadou daruit.
Zambetul iubirii pentru care nu s-a inventat pana acum guma de sters (desi cati slabi dau cu pasta corectoare peste, ce minciuna..)
Trezitul din miez de noapte fiindca somnul e prea ingreunat de cuvintele acelea ce trebuie descoase intr-o noua rima.
Fiecare vis pentru care nu se poate gasi niciodata inlocuitor.
Cuvintele ramase pe retina inimii si a caror apasare dau melodia aceea pe care numai inima o stie.
Pretul fiecarei iubiri care de fiecare data ramane insa nepretuita.
Pozele pe care ti-ai dori uneori sa le imbratisezi cu sufletul ca apoi sa fie citite cu ochii inimii, cu fiecare nou personaj aparut.
Gara din care au plecat atatea trenuri, cu sau fara directie.
Asfintitul deasupra casei bunicii si cerul greu de stele, prea greu pentru un copil ce-abia ar indrazni sa le respire.

...Usile mele. O parte, caci abia ce-am reusit sa le pipai pe-acestea. Probabil cate mai asteapta, lung uitate....

Ce e special la ele, e ca dincolo de usile din noi, vom fi mereu aceeasi. Insa chiar si cu multe usi intredeschise... ma intreb...De ce unii oameni prefera sa vada altceva?

Poate ca sunt prea sincera uneori.

Ca un zid de o fereastra..

2009-11-28T12:48:00.000-08:00

Faceam baie azi cand am auzit asa printre picaturi, dinspre televizorul ramas deschis din camera, pe Florin Piersic spunand: "Si mi-e dor de dumneavoastra ca un zid de o fereastra".

It was the when it hit me. Mi se pare mie sau e absolut geniala replica asta?

Un zid. Si o fereastra. Inchide un pic ochii si imagineaza-ti....Doamne, cat de inutil ar fi unul fara celalalt. Si cata alinare isi aduc unul celuilalt.
Probabil dorul zidului de fereastra ramane unul suprem. Zidul, mereu la granita dintre doua lumi, nu va apartine niciodata niciuneia. Fara o fereastra. Nu va fi nimic decat un simplu conglomerat de..caramida.beton.materie dura, lipsita de viata.
Ma cutremura numai gandul la ce insemnatate are unul pentru celalalt. O fereastra pentru un zid... nu poate insemna decat totul. O evadare catre sine, o regasire a intregii sale structuri in tocmai acel material strain siesi. Un ochi deschis catre afara si catre inauntru, caci fara o fereastra, un zid este orb. Gol. Inexistent.
Pentru un zid, o fereastra este sensul lui de a trai. Caci numai o fereastra i-ar putea oferi puterea sa respire, sa lase aerul sa treaca prin el, fereastra in sine e un plaman pentru zidul ei. Numai o fereastra i-ar putea oferi puterea de a vedea ce e cerul si ce sunt pasarile si ce inseamna libertatea lor. Numai o fereastra l-ar putea face sa traiasca si el o data cu ritmul vietii ce il inconjoara, numai o fereastra i-ar putea oferi frumusete si lumina.. Numai o fereastra i-ar putea darui tot ceea ce ar putea avea vreodata...

Se zice ca oamenilor le place mereu sa aibe in jur ceea ce ei nu pot realiza cu ei insisi.
Mie, mereu mi-au placut casele cu multe ferestre, niciodata nu am putut suporta incaperile intunecate, fara iesire spre soare.
Cat de ironic, nu?Tocmai eu, un zid fara fereastra..

Little things in life

2009-11-20T12:19:00.000-08:00

Si pentru ca iesirea de vineri a fost o adevarata tresarire spasmodica, o ruptura in timp si spatiu alaturi de o persoana foarte draga mie care si ea i-a scris pernei ei Perni o dedicatie, mi-am spus ca intr-adevar trebuie sa fac si eu asta. Imi va ierta probabil lipsa de originalitate. Sau mai bine zis puternica asemanare dintre noi doua.

Am descoperit ce fain e cand gasesti aceleasi tresariri de nebunie intr-un om pe care il stii de atat de mult timp. Cat de bine te simti cand pentru niste ore (de nedeterminat in relativitatea simturilor noastre captive in libertate) te poti lasa prada a ceea ce esti si a ceea ce ti-e atat de greu sa vezi in restul timpului.

Incep sa imi dau seama de adevarata valoare a unui prieten bun. Adevarat. Fie ca il vezi zilnic si e mereu acolo langa tine, fie ca il vezi o data pe luna si totusi stiti totul unul despre altul. Fie ca sta atat de departe de tine incat uneori iti vine sa te urci in primul tren sau avion si sa pici ca o bomba la el acasa. Insa stii ca orice ar fi si oricata tacere ar trece peste voi inca impartiti totul. Si ca oricand vrei sa ii zici ce ai visat azi noapte, cu febra cu tot, o sa iti spuna tot ceea ce nu ai inteles tu din vis, fiindca acelasi vis l-a avut si el candva. Cand avea febra si delir si regasire de sine.

Am descoperit zilele astea ca fiecare lucru din jurul nostru, cat de mic, ascunde o metafora. O adevarata mica comoara, pe care uneori o simtim dar nu ne-o asumam in mod constient. Ce frumos e cand te loveste in fata, si descoperi metafora asta ca si cum ar fi scrisa cu litere mari. Caci e parte din noi, e ca si cum pentru prima oara in viata ta descoperi ca ochiul tau drept e mai verzui ca celalalt. Si te intrebi, cum de nu ai constientizat niciodata asta, cand de-atatea ori te-ai privit in oglinda pierdut in culoarea aia.

Ador la nebunie versurile scrise pe peretii din camera mea.
Si poza cu oita.
stelutele de pe tavan.
Asa ca acum cand imi dau seama cat de mult valoreaza micile lucruri din viata noastra, ii voi spune pernei cu care adorm in fiecare noapte ca imi tine mereu de cald cand bate luna rece dinspre miazanoapte.

Fortune Cookie

2009-11-18T12:26:00.000-08:00

Trebuie sa recunosc, sunt o mica fanatica a Facebook-ului. Desigur, in parametrii normalitatii. Aici vom discuta in alt post, despre ce inseamna normalitate intr-o lume predominata de bolnavi psihici :). Trecem peste.

Ideea e ca din prostiute in prostiute mai dau din cand in cand peste lucruri care mie imi par fantastice. Si uneori poate chiar mici daruri, pe care sa le primesti in tacere de la nu stii cine, dar stii sigur ca sunt pentru tine.

Ironic, acum 2 zile am deschis un fortune cookie (desigur ca ador pana si denumirea, imi pare genial de sugestiva) care spunea cam asa...

"If people are truly, madly, deeply in love with each other, they will find a way"

Probabil ca orice alt cuvant de aici inainte va fi in plus. Doar ca inca ma gandesc...de truly, madly si deeply eram cu siguranta... oare harta pe care ma uitasem eu a fost gresita?

All about faith - mud is no where to go

2009-11-12T14:16:00.000-08:00

Si pana la urma cum ramane cu toata credinta aia? Ce faci, ce faci cand cel in care credeai prefera noroiul si nu privirea ta?

Precum am zis, ma voi supune. O sa ma las posedata de ceva ce nu as putea numi in cuvintele noastre sarace decat nebunie. Voi musca din carne si o voi lasa sa zbiere.
Si ce daca inca mai cred, asa sa fie. Nu eu sunt dusa cu pluta, ci tu slab.

Sper doar ca undeva, candva, macar vorbele mele sa atinga pe cineva.

Ridica-te, om bun. Ca numai in tine sta puterea coloanei tale vertebrale. Si nu esti facut pentru noroi.

Estompare

2009-11-12T13:57:00.000-08:00

Nichita Stănescu

Estompare

Din ce în ce te stingi, te ştergi
de peste sternul meu, faptura,
dira lucindă şi, de melci,
tandra arsură.

Abia te ţin într-un cuvânt,
ori în albastrul meu iris,
iarba-ncolţind dintr-un pământ
de somn, de vis.

Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
dacă respir, te-mping în aer,
neoglindito peste ape
tu, dulce vaer.

Ah, vine norul şi mă şterge
cu un burete foarte rece.
Rămân ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult...

ps: Si totusi, tronul...ce sa fac cu tronul ala??

N-ai sa vii.

2009-11-12T13:23:00.000-08:00

Pacat ca briza asta atat de puternic data de Nichita nu poate trai si sub alte forme. Din nou, se pare ca trebuie sa respir poeziile astea la propriu...
Ma voi numi de acum posedata. Dee...asta...Inutil sa ii caut cuvinte, nu ii pot gasi denumire; pentru cei ce nu pot cuprinde cu sufletul, sa ii spuna doar nebunie. Ma las posedata de ea.

N-ai sã vii
Nichita Stanescu

N-ai sa vii si n-ai sa morti
N-ai sa sapte intre sorti
N-ai sa iarna, primavara
N-ai sa doamna, domnisoara.
Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost si astru
si incest ai fost, prea cast.
Uite-asa ramanem orbi
surzi si ciungi de un cuvant.
Soarbe-ma de poti sa sorbi
"S" e rece azi din sunt.

Mysterium tremendum...

2009-10-09T14:35:00.000-07:00

Din nou revin la vechile mele teorii. Se pare ca in timp totul capata un contur din ce in ce mai puternic, desi poate abia acum imi dau seama de unele lucruri...

O zi marcata de doua conversatii care desi grele si poate chiar rascolitoare, m-au readus la mine. Mi-au redeschis iar ochii astia pe care ii mai las din cand in cand acoperiti de praf, de la atata poluare...

E mare lucru cand ajungi sa vezi adevarul. Si da, pot spune ca e cel mai frumos lucru sa vezi sclipirea aceasta in ochii celui ce abia i-a deschis, sfios si ingandurat. Mi-am dat seama din nou, cum un om ce isi recapata vederea inimii se schimba incredibil de mult, in frumos si in curat. in nemurdaribil. in puternic si viteaz. de fapt nu se schimba, ci devine. Devine ceea ce e cu adevarat.

Mi-a umplut inima de bucurie, caci ma credeam pierduta printr-un neam de necredinta, de nevazatori. De orbecaitori pe intuneric [...:)...], care au abandonat pana si cautarea...Cautarea suprema care ne-a dat noua maduva spinarii si pulsul care aduce ritmul universului.
M-am simtit capabila de orice in clipa aia. In momentul acela in care simteam puterea adevarului. Acel adevar de necontestat, forta gigant a universului. Iubirea. Nu e nimic ce nu poti face cand crezi in adevarul care-ti sta in palme...

Si in mod contradictoriu, pot spune si inversa acestei afirmatii. Atat de multi oameni pierduti in lumea asta, cu ochi de sticla mata si cu dinti de fier. si merg haotic, cu mainile incatusate si cu sufletul incenusat (permiteti-mi acest abuz lingvistic), pe-un drum pictat cu gri peste culoarea lui reala.

E trist sa vezi oameni din jurul tau cum poarta catusele acelea grele la maini si hemoragia de la ele in suflet. Si cum imprastie in jur puroiul care le trece prin maduva spinarii si le iese prin unghii...Mai ales cand stii sigur ca atunci cand le-ai intins o mana sa ii ridici,ai vazut o dunga de lumina strafulgerandu-le privirea lor innamolita...Dar se pare ca e mai usor sa rupi fugind pamantul cu corneea patata si cu mainile ingreunate de zale...

Multumesc celor doi oameni carora le datorez lumina zilei acesteia, de fapt cea de ieri deja. Am invatat din nou, ceva pretios. Ca totul sta in credinta. Si ca nu numai eu cred in asta...

Sa poti sa crezi?E totul...Imi cer iertare pentru cei pe care ii contrazic, pentru ca probabil multi vor contesta ce am zis, dar in afirmatia aceasta stiu ca pot fi cu adevarat vehementa...

Pentru ca atunci cand crezi din tot sufletul in ceva , stii sigur ca asa este...

In the end, it's all about faith...

2009-09-10T14:37:00.000-07:00

E greu sa te trezesti cu un morman de greutati pe piept, cu sangele-nghetat prea lenes sa mai curga. Sa intrezaresti lumina ce te doare sub pleoapa abia deschisa.
E greu, caci odata cu venitul diminetii, te doare si agonia noptii abia trecute, a visurilor grele si urate ce iti apasa ochii...
Cum, cum sa alungam durerea asta daca nici in iubire nu mai credem?Daca nici pentru ea nu putem da totul din noi?
De ce, de ce ne este frica, de ce fugim cand dam de lucruri pretioase?

Mi-e dor. Si doare cum nu doare nimic altceva pe lumea asta.

Dorul

2009-08-28T14:17:00.000-07:00

Twinkle: cum se zice mi-e dor?
Vali CDL: nu stiu
Vali CDL: google it
Vali CDL: am uitat
Vali CDL: dor e un cuvant romanesc
Vali CDL: unic
Vali CDL: ca si doina
Twinkle: stiu...
Twinkle: probabil in nicio alta limba nu exista un cuvant cum e Dorul pentru noi. De sine statator, cum e si Iubirea...

Instrainare

2009-07-19T02:24:00.000-07:00

Se rupe ceva din mine. E ca o piele moarta care te incomodeaza cand o ai dar care te doare cand nu mai e acolo; se rupe, si poate ca eu nu vreau.

Trece viata ciudat prin noi, ca si cum abia dupa ce trece ii poti vedea urmele. Lasam atatea straturi de piele in urma, Pamantul e atat de plin de epiderma incat ar trebui sa arate ca o mare sfera de carne si piele. Toate dealurile si muntii, pamantul asta pe care calcam nu e decat pielea noastra, tabacita si insemnata de atatea amprente...Dar de unde atata piele?De unde sa creasca atata piele din noi, intruna si intruna...de unde?Nu suntem izvor de epiderma...Naparlirea e grea, fiindca pana la urma, cand nu mai are de unde creste, pielea incepe sa iti creasca din celulele sufletului, iar sufletul ti-e atat de indurerat dupa atatea piei lasate in urma, ca noul strat de epiderma e un pic mai gri decat anteriorul. mai trist.mai batran.

Si poate ca durerea e ceva normal. Poate ca tot ciclul asta de regenerare ne e dat sa fie asa. Poate ca stratul asta de piele care se descarneaza acum de pe mine e menit sa cada. Ceva de acolo insa, a ramas in urma, desi e in mine. E ca o instrainare de carne. Te rupe si pe tine o data cu ea...

Aer

2009-05-18T13:10:00.001-07:00

Se revarsa peste mine adevarul ca un voal de nebunie, atat de crunt il simt viu in teasta mea si in coloana mea vertebrala.

Am descoperit adevarul ca pe o revelatie a unei comori bine ascunse, si e la fel de pretios ca si comoara in sine. Caci adevarul e singurul care poate da viata lumii acesteia incremenite, tablou in miscare cu oameni vii-dar-morti, ca o flacara cu combustie interna, care arde mereu si mereu si mereu.

Oameni vii-dar-morti, cu miez de soare dar cu piele de gheata, cu ochi din stele dar orbi pe intuneric, singura noastra sansa e lumina care se revarsa din noi, din adancul adancimii. Adevarul. Minunea aceasta care ne tine in viata, si la care multi se chiorasc decenii si tot nu o vad…desi e din noi, e chiar din noi, ne e atat de teama sa ne uitam inauntrul nostru, fiindca in afara lui pare mai usor, ne e asa teama de intunericul asta care pare sa ne cuprinda adancul incat nu ne dam seama ca din el vine singura noastra lumina. Minunea aceasta. Adevarul. E miezul nostru, singurul care exista, doar ca tindem sa il acoperim. Sa il sufocam. Cu atatea straturi de neadevar, incat undeva pe drum uitam de el, si ne doare. Ne doare desacralizarea, ca un act de instrainare de tine insuti. Doar ca undeva acolo, vom tanji mereu dupa el. Caci doar miezul acesta fantastic ne poate face reali. Sacri. Noi.

Adevarul asta…A iesit undeva prin mine si mi-a strapuns toate straturile de piele ce-l acopereau…si de atata viata, parca in sfarsit respir…

Sufletul

2009-05-06T13:21:00.000-07:00

Si pentru ca ganduri de genul imi bantuie mintea, postez o poezioara foarte sugestiva..

Sufletul
Ana Blandiana

Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afară.
De câte ori nu mi s-a întâmplat
Să descopăr
Suflete goale în iarbă trăgând să moară.
Le luam cu grijă în palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva
Să le primească în sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adăposteşte în noi
De Dumnezeu?

Raze de soare

2009-04-28T12:23:00.000-07:00

O mica raza de soare mi-a zis ieri sa am grija de sufletul meu (si cu atata caldura, ca m-a cotropit …). Ii voi raspunde acum ca asta si fac. De ce altceva sa am grija pe lumea asta, cand sufletul e tot ce ne-a ramas?

O alta raza mi-a soptit tot ieri sa am grija sa nu sufar. Dar nu imi e frica de asta. Sunt mai deschisa decat un camp de batalie. Si mai nebuna decat un razboinic care lupta in pijamale…fiindca stiu ca forta vine dinauntru, si nu din scut. Fiindca scutul pare ca te protejeaza uneori, dar protejatul asta nu te face decat mai slab. Fiindca scutul nu iti da puterea sa lupti, ci ti-o ia, te trage in jos, caci e greu…
Nu te ingrijiora pentru mine, turturico ( ioi, mi-e dor de tine ma, un an!!). Sunt aici, cu inima plina de iubire si cu zambetul pe buze, astea imi sunt armele…

E asa frumos afara...cand te gandesti cata iubire ascundem fiecare dintre noi, mai ca te inunda atatea raze de soare..

Spune NU

2009-04-27T13:27:00.000-07:00

“....m-a pus tata sa-i s........... .... , dupa aceasta ma trimitea sa ma spal pe dinti, in gura si pe maini”. “Faceam asta pina curgea ceva alb..." Este declaratia socanta a unei copile de doar opt ani si trei luni. De cand era la gradinita a fost supusa unor abuzuri sexuale de catre tatal sau. O poveste cutremuratoare care din nefericire este si povestea multor altor copii de aceiasi varsta. O poveste care sfideaza normalitatea si inocenta copilariei. Copila despre care va vorbim este internata acum intr-o sectie de neuropsihiatrie infantila, impreuna cu mama ei, iar cel care a abuzat-o, adica tatal este liber, acasa.
Legislatia in astfel de cazuri este extrem de permisiva, iar consecintele ce decurg sunt dezastruoase pentru dezvoltarea normala a unui copil. Justitia, in astfel de cazuri, pune in balanta cuvantul copilei cu cel al tatalui si nu da prioritate interesului suprem al copilului, care ar trebui sa primeze.

Ministerul Justiţiei susţine că s-a “renunţat la reglementarea incestului ca infracţiune distinctă, fiind preferată prevederea ipotezelor de incest regăsite cel mai frecvent în practica judiciară ca forme agravate ale unora dintre infracţiunile la viaţa sexuală”. În plus, potrivit aceleiaşi instituţii, “la nivelul comisiei pentru elaborarea Codului Penal s-a apreciat că nu sancţiunile de natură penală constituie cea mai adecvată metodă de combatere a fenomenului, ci mai degrabă un sistem de măsuri de natură medicală şi socială, incestul având la bază mai ales factori de ordin patologic”.
Haideti sa ne implicam in actiunea asta,trimiteti mai departe ,dar inainte semnati petitia ; trebuiesc stranse 250.000 de semnaturi cate 5 .000 din fecare judet minimum .La urma urmei este vorba de viitorul unor copii,copii carora le este furata copilaria si tot ce au mai inocent si frumos ! Implicati'va, semnati,si trimite'ti mai departe ! Trebuie sa ne facem auziti cumva !

E ca un mic forward, e un mesaj pe care il dau mai departe, pentru ca mi se pare monstruoasa situatia avand in vedere ca alternativa sta in mainile noastre. Sunt pur si simplu unele lucruri carora le putem spune Nu.
Spune NU!

__._,_.___

Clepsidrei

2009-04-21T13:03:00.000-07:00

Ciudata trecerea timpului.

Am inchis ieri ochii si in timp ce stateam cu cronometrul deschis, incercam sa vad daca pot simti trecerea precisa a unui minut (fara sa numar). Si pentru ca eram ori pe aproape ori la secunde bune de cele 60, am repetat de mai multe ori micul experiment, in indelungi incercari, in diferite momente ale zilei, cu diferite ganduri anterioare prin capusor.
Singurul lucru pe care pot spune ca l-am invatat a fost nu cum sa devin un mic cronometru, ci ca timpul nu exista. Cel putin nu in esenta lui strict matematica pe care i-o atribuim. Timpul e o curgere, un rau care e cand involburat, cand limpede, cand rapid, cand sec, si ce e si mai ciudat, noi putem inota prin raul asta. In ritmul nostru! Atata doar ca trebuie oarecum sa ii cunoastem...micile secrete...

Am simtit mereu ciudat curgerea aceasta pe trupul meu. E ca si cum desi nu stiu sa inot prea bine, chestia asta ajunge cumva sa se plieze intr-un mod ciudat pe conturul meu. Cumva, timpul ajungea sa fie propria mea valenta, prelucrata intr-un mod imperceptibil din exterior si totusi pregnant de contorsionat dinauntrul meu.

E corpul meu, asemanator clepsidrei. Timpul trece prin mine cum trece nisipul prin clepsidra. Trupul meu contureaza timpul, la fel cum nisipul ia forma clepsidrei.

Am avut un apetit gigantic in ultima vreme, e ca si cum as manca intruna. Ironic sau nu, m-am ingrasat. Cu o aglomerare de nisip, timpul clepsidrei are acum alta densitate. Trupul meu e aglomerat de atata timp. Trece prin mine atata timp, iar clepsidra cere nisip in disperare, incat am devenit un gigant. Conturul meu s-a redefinit printr-o noua re-creere temporala.
Eu, cea care ascunde o obezitate in maduva spinarii, am devenit timp...Nisipul a devenit clepsidra...

Niste pistruiati

2009-04-13T13:24:00.000-07:00

S-a apucat de ploaie azi, ce vreme crunta de betie mi-as pierde capul de-atata euforie, si-as scrie pana mi-as toci varful degetelor, de-atata rasunet greu si cristalin, zici ca-mi curge ploaie si nu sange prin mine ..

Azi, hoinărind prin fototapetul cu frunze gălbui şi cer de atlaz, m-a calcat pe picior Mircea Cartarescu. Si-a cerut iertare si i-am raspuns zambind ca e in regula. Chiar si acum zambesc. M-a calcat pe picior Cartarescu...zici ca as spune m-a apucat dumnezeu de-un picior, si poate chiar asa e. Un semn tare fain, mai ales cand capusorul tau tocmai se gandea ce zi geniala de scris, dintr-o data apare o motocicleta parcata sub stele care iti soarbe privirea cu ochii de pradator. Atata energie statica in cele maxim doua secunde incat pana si-acum mi-e frica sa nu ma electrizez doar cu gandul.
Da, eu, cea care poseda tot felul de obiecte electrice...Beware!

Suflete cu usile inchise

2009-04-11T11:28:00.000-07:00

Am ajuns azi la concluzia ca am nevoie de un refugiu. Un refugiu in care sa pot fi la granita intre doua lumi diferite, astfel incat sa le pot observa fiecare contur si totusi sa nu apartin niciuneia din lumi, sa fiu eu deasupra lor ca un Ochi imens plurisenzitiv (sper ca exista cuvantul) care sa poate simti absolut fiecare detaliu.

Am simtit atat de crunt dorinta asta incat efectiv mi-a intrat in sange. Am fost, pentru o zi, in afara universului terestru, asa ca am putut observa lucruri socante prin simplul fapt ca suntem mereu asa dar nu ne dam seama.
M-am oprit in mijlocul intersectiei din Piata Unirii, exact la bratul gurii de metrou de langa BRD (sau ce banca o fi aia). M-am sprijinit de el cu spatele inspre splai, si am stat asa cel mai probabil maxim 8 minute. 8 minute in care totul s-a intamplat parca la nesfarsit, la fel. Acelasi card de oameni venind dinspre Universitate cu acelasi mers si acelasi ritm, cu aceeasi privire inchisa, oprindu-se pe trotuarul de langa chioscul cu ziare si asteptand la semafor, timp in care acelasi card de masini absolut identice, urmand parca aceleasi urme invizibile lasate de roti, trec intr-una pana cand vine randul lor sa se opreasca. Urmeaza marsul oamenilor, ca un grup compact de furnici din care mai iese in evidenta din cand in cand o geaca portocalie sau un carucior de copil, un mars al tristetii, al usilor inchise, caci fiecare merge (la servici, la mcdonalds ca de, foamea, etc), dar nu stie de ce merge. Totul merge, dar nimeni nu merge cu adevarat, fiindca miscarea e doar fizica, nimeni nu merge cu sufletul deschis. Asa incat desi dezolant de zgomotos si agitat si plin de forfota, mi-a parut un peisaj static, trist, care nu transmite nimic, chiar gol, deasupra caruia stateam eu, ca aceeasi tipologie de personaj din aceeasi secventa de film care imi bantuie gandurile de ceva vreme.
Trecem unii pe langa altii si nici macar nu ne mai vedem, cand e ultima oara cand ai stat sa te uiti la fiecare om in parte care trece pe langa tine si sa ii observi acel ceva, forma de peste a ochilor, albul naucitor al pielii, si sa vezi cata frumusete se ascunde in fiecare? Mergem pe strada, suflete cu usile inchise, ca o masina blocata pe dinauntru care merge automat, insa e goala-goala, si merge degeaba. Risipim atata benzina pentru ce? Pentru lipsa asta totala de miscare sufleteasca? O sa ajungem cu totii niste obezi ai sufletului. Bine ca avem grija de kilogramele in plus pe care le punem pe noi...

Fantomele.

2009-04-10T13:06:00.000-07:00

Habar n-ai ce tare se aude intunericul cand in camera mea sopteste luna plina.

Era o seara (sau poate era noapte? nici nu mai stiu, caci timpul s-a desprins asa imponderabil de mine, ca si un strat de piele de pe coaja vaselor tale de sange; am devenit atemporala de atata greutate) cu picioarele pe peretele scris pana in carne in nopti de spasm, cu trupul intins pe patul plouat de-atatea nopti de vijelie, cu capul in jos si cu creierul invadat de prea mult sange. Cu ochii fascinati, atintiti spre forma aceea perfecta, scoasa din alta lume, spre fluxul de energie care imi ia si respiratia, acolo, printre fiecare pata de pe luna ca semn al fiecarei cicatrici din tine (sau din mine), parca ma tin dupa tine si dansam, pe melodia asta nascuta dintr-o furtuna pe mare presarata cu praf de lumina, si dansam fantastic cum n-am dansat nicicand. Luna ne impinge cu atata gratie, ca o forta gigantica ce ne invarte in afara simturilor noastre biete-umane...

Simti? Bate un vant de rascolit suflete. Era ceva din tine parca, care mirosea a nou si a iz de ploaie, eterna ploaie, respiratia ta care trece prin laringele meu, ca briza revelatiei eternei secvente de film pe varful unui munte, cu personajul principal neclintit si cu ochii posedati, mereu nemiscat desi cu valuri de nori grei in spatele sau aflati intr-o fuga continua, aceeasi still-frame derulata la nesfarsit, care te nauceste prin...prin explozia asta care parca te loveste direct in piept, ca un simt gigantic care ti se trezeste dintr-o data din starea latenta in care era. Fiindca era dintotdeauna in tine. sau in mine. Era ceva din tine parca...

Imi plac culorile. Nu ti se pare ca parca dintr-o data totul te loveste in ochi?De-atata greutate, caci culorile sunt grele. Coloreaza-ma... Demult candva eram un fluture frumos. Cu aripile grele de culori...

Zi-mi o poveste. Cu varful genelor tale, cred ca ai povesti tare frumos pe hartia asta din pielea mea...

Invata-ma sa ard intunecat

2009-04-05T11:07:00.000-07:00

Invata-ma sa ard intunecat

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.

Minunata, Ana Blandiana...

2009-03-29T05:32:00.000-07:00

Observ ca inspiratia mea s-a concentrat dramatic in ultima vreme pe partea lirica. O chestie ciudata, parca orice as scrie vine ca dintr-o melodie inganata de omuletul ala mic si nebun din mine si orice as citi transpun intr-o melodie.
Pacat ca nu pot impartasi cu voi melodia care parca vibreaza pe versurile astea...Un poet surprinzator prin lirismul incredibil, si care ma obsedeaza de o perioada incoace, ca si cum ar fi un monstru iesit din mine, caci cuvintele lui sunt ca dintr-o viziune dintr-o noapte cu febra in care tresar de atata spasm. Poezia lui e ca o replica pe care stiu ca tocmai sunt pe cale sa o rostesc cu vocea inimii. Cutremuratoare...

Iulian Boldea

Tăcerea

în sângele nostru tăcerea curge încetişor
în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude
în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
în visele noastre încă nevisate tăcerea străluminează amurgul acesta ratat:
în cuvintele poemului tăcerea cu subînţelesurile ei
se strecoară.
uite
pe cerul gurii tăcerea abia
rostită.

Suflu

2009-03-16T14:41:00.000-07:00

Viaţă

Iulian Boldea

"în fiecare dimineaţă mă trezesc îmbrăcat în trupul
acesta de ocazie cu surâsurile scorojite cu
iluziile expirate cu instinctul de conservare dat
la maximum
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu viaţa
aceasta nesperată la dispoziţia mea
cu tabieturile ei nesuferite cu ticuri şi mânii de împrumut
cu reflexe impalpabile şi umeri îndrăgostiţi.
doar himerele iluminate dorm liniştite
în colţul camerei."

Sufla in mine si da-mi viata...

ps: Am auzit o replica f faina azi : "Lume multa. Oameni putini". Makes you think, huh?..

Intrebare

2009-03-08T11:56:00.000-07:00

O inspiratie surprinzatoare pentru aseara la miezul noptii, si o discutie plina de descoperiri, venita de la o persoana total necunoscuta mie pana atunci, care uite ca a starnit in mine o intrebare tare tare deliranta. si o sete nebuna de poezie si de muzica si de teatru. si de mine.
Ce e iubirea? In lumea asta in care avem ochi si totusi nu putem vedea decat monocromatic, si totusi culorile exista si totul e facut cu un sens. In lumea asta in care aruncam cu noroi in nori si-n vise, si in care totusi exista atatea minuni si lucruri frumoase, ce e iubirea??

O poezie f frumoasa...Citeste-o si gandeste-te la intrebarea mea..

Ispita

de Nina Cassian

Îţi făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost
vreodată.

Pentru prima oară îţi vei vedea porii
deschizându-se
ca nişte boturi de peşti şi-ţi vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
şi vei simţi lumina lunecîndu-ţi pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înţepătura gravitaţiei
ca un spin în călcâiul tău,
şi omoplaţii te vor durea de imperativul
aripilor.

Îţi făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ţi simţi sprâncenele ca pe două răni
în formare
şi amintirile tale să-ţi pară că încep
de la facerea lumii.

Poveste

2009-03-05T06:41:00.001-08:00

Nu suport oamenii care nu se uita in ochii tai, macar o data. Mai ales daca stau in jurul tau mai mult de 2 minute chiar daca dupa aia probabil ca nu il vei mai intalni niciodata
.
Cum poti sa stai 3 ore intr-un compartiment de tren cu cineva si sa nu te uiti o singura data la omul din fata ta?La inceput am crezut ca e ambitie stupida si aroganta, apoi am incercat diverse strategii, am zis frate, daca tu nici in ochii oamenilor nu te uiti pai tu nu vezi nimic din viata asta. M-am holbat la omul acela cred 20 minute incontinuu, imi dadeau si lacrimile de atata insistenta, si totusi nimic. Nimic! Si cel mai grav, nu avea niciun stres cu asta. Nici nu constientiza...
Ma intreb. Oamenii astia. Care nu se uita in ochii celorlalti... Ce vad ei ma?Ce?Ce le starneste atat de mult retina incat sa acorde o privire, ce poate fi mai puternic decat ochii cuiva, ochii astia minunati pe care ii avem noi, singurii care nu mint niciodata, ochii unui strain, iubit, prieten, cee???Nimic. Oamenii astia nu vad. Trec prin viata ca o bucata de gheata pe gat.

Asa. Revenind la tipul de azi. La sfarsit, ies din compartiment si dupa atatea ture de holbat la el, si tusit, si atins cu piciorul, zic sa dau ultima strigare, si deci zic un "La revedere" ipocrit pe care de fapt nici nu aveam cui sa il adresez pentru ca nu aveam cui sa ii urez o revedere. Si imi raspunde! Prin acelasi salut, bineinteles fara ca macar sa se uite la mine. LA REVEDERE ma??La revedere, adica imi spui ca speri la o revedere, cand tu nu stii ce culoare, ce minciuna nu pot ascunde ochii mei? Jalnic. Demn de mila. Asa valorezi si celelalte lucruri frumoase din viata?

Pana unde naiba o sa ne mai ducem purtati de rigorile societatii?sau mai bine zis, de iluziile societatii. Ca vad ca chiori suntem in continuare.

Ce lume natanga.
Voi reveni cu urmatoarele parti.

envie

2009-02-22T09:27:00.000-08:00

Niste versuri foarte frumoase, se pare ca redescopar limba franceza...

Je bois toutes les nuits mais tous les whiskies
Pour moi ont le même goût
Et tous les bateaux portent ton drapeau
Je ne sais plus où aller tu es partout

Sunt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere

Trenul asta, de cate lucruri importante ma poate lega. Imi pare ca devin un peron...atatea trenuri pleaca si sosesc in mine...

Lansare portal

2009-02-20T01:43:00.000-08:00

www.evoluntar.ro

In sfarsit dupa atata munca, sudoare, nebunie, incercari, chin pe malul marii (pfuuuui), sedinte foto langa sigla F.I.N.E kids ehee, io-te ca a aparut si site-ul nostru pentru voluntari si ong-uri pe care il vom lansa
Marti, 24 februarie 2009,
Clubul Taranului Roman, incepand cu ora 20,
ne vom distra impreuna, concert, nebunie si multi oameni faini!
No, eu va astept pe acolo, noi toti salvatorii copiilor va asteptam si ne-om distra impreuna!
Aa si desigur take a look on www.evoluntar.ro sa imi vedeti si mie moaca pe acolo:)

How many beautiful things are we missing?

2009-02-20T01:39:00.000-08:00

Washington DC Metro Station on a cold January morning. The violinist played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time approx 2 thousand people went through the station, most of them on their way to work. After 3 mins a middle aged man noticed there was a musician playing. He slowed his pace and stopped for a few seconds and then hurried to meet his schedule.

4 mins later the violinist received his first dollar: a woman threw the money in the till and, without stopping, continued to walk.

6 minutes, a young man leaned against the wall to listen to him, then looked at his watch and started to walk again.

10 mins: a 3 year old boy stopped but his mother tugged him along hurriedly, as the kid stopped to look at the violinist. Finally the mother pushed hard and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other children. Every parent, without exception, forced them to move on.

45 minutes; the musician played. Only 6 people stopped and stayed for a while. About 20 gave him money but continued to walk their normal pace.

He collected $32.

1 hour; he finished playing and silence took over. No one noticed. No one applauded, nor was there any recognition.

No one knew this but the violinist was Joshua Bell, one of the best musicians in the world. He played one of the most intricate pieces ever written, with a violin worth $3.5 million dollars. Two days before, Joshua Bell sold out a theater in Boston where the seats averaged $100.

This is a real story. Joshua Bell playing incognito in the metro station was organized by the Washington Post as part of an social experiment about perception, taste and people's priorities.
The questions raised: in a common place environment at an inappropriate hour, do we perceive beauty? Do we stop to appreciate it? Do we recognize talent in an unexpected context?

One possible conclusion reached from this experiment could be:

If we do not have a moment to stop and listen to one of the best musicians in the world playing some of the finest music ever written, with one of the most beautiful instruments .... how many other things are we missing?

Cuvinte

2009-02-18T11:25:00.000-08:00

Azi a fost fain la franceza. Si desi in continuare cam habar nu am cum sa folosesc pronumele relative, ehei macar am invatat ceva frumos din exercitiile acelea.
Am invatat...Cat de puternice pot fi unele cuvinte...Si prin puterea lor, marete, nemuritoare, inutile, surprinzatoare sau mincinoase. Dar puternice...
It's like every word of yours would make the difference..

Quand on ne sait pas ce qu'on cherche, on ne comprend rien a ce qu'on trouve...

De mots que je trouve bizarres, des mots qu'on utilise peu,
des mots dont on se sert souvent, des mots qui parlent d'amour,
des mots dont la musique est belle, des mots que j'adore,
des mots qui sentent la mer et le soleil,
des mots qu'on dit seulement a ceux qu'on aime...

Compendiu iubirii

2009-02-17T14:17:00.000-08:00

Avem nevoie oare de ceilalti sa ne reaminteasca ceea ce deja stim de mult dar parca lasam asa, sa se topeasca?Pacat pacat si iar pacat, cand avem ceva asa frumos, sa il lasam acoperit de nimicurile noastre zilnice...Ca ce altceva decat iubirea ar putea scoate din noi tot ce e mai bun si mai frumos?

Cea mai mare antiteza a lumii, se pare pana la urma ca tocmai din antagonia iubirii vine si forta aceasta incredibila care invarte pamantul. Antagonia iubirii, cea care ne face mai puternici decat Atlas in sine, si totusi mai fragili decat un fulg de nea...Ce altceva decat iubirea ne-ar mai putea lega de planeta asta, si totusi sa fim cu totul de pe alta planeta? Ce altceva decat iubirea ar avea forta nemaipomenita de a stramuta muntii din loc?

Raspunsul ala pe care il tot cautam...Il avem deja. De ce ne invartim in coada dupa el?

Tindem sa credem ca problema noastra e ca iubim prea mult. Dar nu. Problema noastra ar fi sa uitam sa facem asta...

It's a bitch, cum zice Vali. But hei...it's our own personal preciouss and ireplaceable bitch. That kind of bitch that doesn't sell itself to anyone else, but for whom you'd pay everything. your world...
Cu totii o vrem, si cat de faina e...

Dac-ar fi sa dormim numai cu cineva in brate...ce bine ar fi:)...

Si totusi...stiai ca in latina, compendere inseamna a cantari impreuna?Am citit pe wiki..

Bla bla bla (aka Love love love)

2009-02-14T11:00:00.000-08:00

Hai ca daca tot ii zi spesiala, azi sa fie.

Hehe. Ma amuza la maxim statusurile de azi de gen "Cand iubesti taci din gura si induri orice". Da, poate ca tu iubesti... Dar aia nu e iubire. Aia e inghitit in sec si murit de foame...

Iubire e altceva frate. E aia. Aia de nu poti sa zici ce e, dar stii ca e aia. Cineva destept zicea odata ca cine isi poate descrie iubirea in cuvinte nu iubeste. E, exact asa e. Ce cuvinte ma? Ca de iubit oricine poate zice ca iubeste...
Uite ca ma voi rezuma la a nu spune:) ci la a simti. si face.

ps: Dar mie imi place Sfantul Valentin. Si orice zi-pretext ar fi, puteti sa ii ziceti si Ziua uratilor din partea mea, daca inseamna ca azi e extra luvin day e perfect:)

Aa:)si mersi de ghioceei

undeva intre ratiune, nebunie si simt

2009-02-08T13:24:00.000-08:00

Postez aici o bucatica din articole vechi din jurnalul meu, si el veteran in tot razboiul asta al meu...
Am decis sa il reexplorez, si m-am oprit asupra acestui fragment, sa-i zicem literar, integral gri si fara nicio urma de contururi...Apropo de raspunsul care vine abia cand intrebarea care-l astepta va fi murit.

30 iun 2007

"[..] Pentru o singura clipa prelungita in timp, mi-am dorit enorm o voce care sa stie sa ma asculte. In delirul acesta, am pasit pe umbra vaga a vechiului Eu, rememorand si poate chiar, in metafizicul dorintei mele, retraind cu ochii inimii, unele din cele mai pretioase amintiri (..), pe care sa le pastrez in cel mai sacru coltisor al adancului meu.
Un drum atat de insorit din perspectiva Eului actual si totusi, ironic, atat de dureros (...). Si totusi, analizand atent fiecare detaliu, parca ironia incepe sa-si gaseasca un sens in ideea ca nu numai in chimie exista lianti.
Un drum taiat cu cutitul exact in mijlocul sau verde. Alunecari de teren, in cadere libera, o data cu mine; in secunda asta cu soarele luminandu-ti zambetul reflectat in verdele din jur, in secunda urmatoare in adancul abisului, tot tu, dar altcineva, insa fara nimeni. Fara nicio raza de soare, fara nicio voce in jur in afara de cele urland in mine, fara niciun sens. Eul cel nou, intre nebunie si durere, agonie si delir, tristete, iubire, intuneric, haos si singuratate. Tot ce mai aveam era esenta tuturor viselor prabusite o data cu mine, a iubirii imense ce o purtam. Pentru El, trebuia sa ma ridic. Sa renasc, sub lovitura crunta a ironiei vietii, cu doar amintirea Lui in suflet. Si daca in valtoarea si nebunia filozofiei vietii, este sa existe un suprem adevar, acela e ca iubirea cladeste insasi viata, si de aici si suprema concluzie : Viata e cladita in iubire, fara de care nu ti-ai permite sa respiri minunea culorilor...
Acum ma voi duce sa pictez o voce superba, in luni de fiere..."

Uite ca tot eu imi devin propriul cel mai aprig critic. literar, personal, fantasmagoric, etc. Se pare ca desi raspunsul acela vine abia cand nu mai este cautat, si cand intrebarea nu il mai asteapta, el exista dintotdeauna in tine. Pentru ca raspunsul il aveam in mine, il stiam...Doar ca nu stiam sa il descifrez. Acum nu sunt decat semne in alfabetul acelei limbi disparute, insa atunci nu erau decat hieroglife. Ciudat ca nu au reprezentat niciodata semne in alfabetul unei limbi cunoscute si prezente...

Cat de culoarea generala, gri. Un gri literar, de ce oare nu i-am dat mai multe nuante?De ce, cand griul ia nastere si din doua culori complementare, si nu numai dintr-un alb murdar?

Cum ar fi-ntr-o zi sa-ti intalnesti trecutul dup-atata ingropat prezent..?...

ceva dragut

2009-01-23T10:00:00.000-08:00

Ceva ce am citit azi de la rux...:) pentru ca unele lucruri sunt atat de importante...Smile, cause it's the only beautiful thing we have

"Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim... "

...Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii...

Pablo Neruda

Rainbow

2009-01-18T09:22:00.000-08:00

Unul din acele momente cand stii sigur ce ai de facut...dupa atata nebuloasa, poate aparea si soarele...acel moment cand poti uita si totusi poti pastra totul...fiindca stelele vor fi mereu pe cer, sa-ti rada...

Sa-mi ierti daca voi mai scapa o lacrima curata din cand in cand...Si sa-mi primesti zambetul de tristete cand voi privi spre cer, fiindca am fost fericita sa fii.

Si in cele din urma, impacarea e cea mai grea...
Fiindca dincolo de ea trebuie sa te gasesti pe tine insuti. Dar e singura solutie...

"Stiu ca-mi vei zambi de dup-un rasarit de soare..."

So I need you

2009-01-14T12:51:00.000-08:00

So I need you
Like a needle needs a vein
Like my uncle Joe in Oklahoma needs the rain
And I need you
Like a lighthouse on the coast
Like the father and the son need the Holy Ghost
I need you
...

"And today is a gift, that's why it's called present" citez, cuvintele unui prieten.

Survivor

2009-01-08T14:10:00.001-08:00

Si daca am supravietuit pana si eprubetei care mi-a explodat in mana si am luat pe deasupra si un 8, means i'm a survivor, huh?
Pacat ca reactiile mele sunt cam proaste in momente extreme de panica:)). Bine totusi ca n-a durat prea mult focul ala.
Lectia de azi? Nu arunca aspirina in foc:). face boom.
Si ce ironic, din nou, cui i se putea intampla altcuiva decat mie sa ii ia foc eprubeta in mana? Lucky bastard ar zice unii, huh?...

L'essentiel est invisible pour les yeux...

2009-01-04T12:43:00.000-08:00

Mais les yeux sont aveugles. Il faut chercher avec le cœur.
J'aime bien les couchers de soleil...Allons voir un coucher de soleil...

Din nou, micul print...O mica raza de soare...

Ce qui embellit le désert c'est qu'il cache un puits quelque part...

The same old fears...

2008-12-31T04:18:00.000-08:00


De data asta pun piciorul in prag si tin destinul la usa.
De data asta m-am enervat cat sa ma tina-un an
De data asta eu voi fi cea care dirijeaza traficul.
Eu voi fi cea care va scrie regulile de circulatie.


No maybe this time...


We're just two lost souls swimming in a fish bowl, year after year,

Running over the same old ground. What have we found?

The same old fear..
Wish you were here...

Eu sunt...

2008-12-30T13:14:00.000-08:00

Eu sunt un zbor frant,

O melodie de aripi neterminata,

Un pas descult pe o palma fierbinte,

Un zambet pierdut in rasul tau...

Eu sunt o fereastra deschisa

Pentru zborul viselor tale...

Mi-s gandurile pasari ingenuncheate-n zbor

Cu aripile frante de cerurile grele,

Purtand spre implinirea arcadelor de stele

Intaiul pas invins al prabusirii lor...

PS: am postat aici one of my fav poem.ca sa incep anul nou in rima si in poezie...

Oneironaut

2008-12-23T10:13:00.000-08:00

Intrebarea zilei:
Cat de rece poate fi gheata?

Raspunsul zilei:
Depinde cat de mult sta in frigider...

Ironic, nu?

"I will suppose... that some evil demon of the utmost power and cunning has employed all his energies to deceive me."

Our battle

2008-12-20T12:42:00.000-08:00

Luptand impreuna, si totusi parca unul impotriva altuia. Aliati si dusmani in acelasi timp. Nu pot intelege, de ce nu putem invinge instinctul de supravietuire din care striga atata egoism? De ce nu putem renunta in incercarea disperata de a ne salva propria viata, cand impreuna cu cel de alaturi am putea gasi solutia menita sa ne tina in viata?

De ce ne e frica? De ce ne e teama sa ne fie frica, si de ce ratam toate perceptiile din jur inglobati in teama? Cand fericirea nu o atinge decat cel neinfricat...Pentru ca in sine, fericirea nu vine decat dupa ce castigi razboiul (si poate de aceea, majoritatea oamenilor isi pierd mintile si viata intr-o cautare disperata de putere in speranta atingerii acelei pseudo-fericiri) . Fericirea nu e decat liniste extatica si iubire. Iar iubirea, nu e decat un razboi in care intri neanuntat si din care iesi in incercarea disperata sa te salvezi. In care trist, dar putini curajosi raman pana la capat.

Iubirea e razboi. Doar ca spre deosebire de razboiul propriu zis, aici participa direct doar doua persoane, care trebuie sa lupte impreuna ca si una singura, impotriva marelui dusman, Teama. Razboiul e facut ca sa existe un invingator. Iubirea e o lupta pe care trebuie sa o invingi, si din care trebuie sa iesi invingator, amandoi unul singur.
De ce credeti ca oamenii inventeaza razboaie inutile, infantile si prostesti? (e jucaria meaa, da-mi-o inapoi!) Din cauza incapacitatii de a lupta in adevaratul razboi, singurul razboi pe care trebuie sa il ducem cu adevarat... De ce credeti ca se spune Make love, not war? Pentru ca desi antonimice, se aseamana atat de mult...

Suntem facuti sa fim puternici, nu lasi. De ce nu luptam pentru singurul lucru in care merita sa crezi?De ce?

Insomnie

2008-12-16T13:33:00.000-08:00

Ce sont comme mes arrieres-pensees qui passent dans une instance
Ma vie, l'amour, ma guerre...

And it's four in the morning and I'm walking along, beside the ghost of every drinker who has ever done wrong...

Se dizolva în mine, încet,
chipul tau de piatra solubila
o, tu, dansînd menuet,
pururea nubila.

Ma vor bea cîndva, zeii
si vor simti în mine gustul tau,
cîndva, cînd întomnase-vor teii
de sete si de rau.

Dar înca mai ninge, înca mai ninge
cu tine în mine ramîn înghetat
…suava meninge
si somn tulburat.

Ban it

2008-12-12T10:17:00.000-08:00

Violence against an adult is called asault.
Violence against animals is called cruelty.
Violence against children is "for their own good"

Degrading, humiliating and unacceptable. Ban it!

Children are not mini human with mini rights. They have the same rights as adults do. And hitting an adult is illegal.

Raise your hand against corporal punishment of children. It's now in your power.

Give us your online signature and help the Council of Europe to implement the law abolishing violence against children in all its 47 states. The children in you will thank you.

http://www.coe.int/t/transversalprojects/children/SignatureOnline/form_en.asp

*any questions about this project of CoE and Euronet, please ask me*

self destruction

2008-12-05T13:52:00.000-08:00

Aduc aici un ultim omagiu a celor ce nu pana de mult erau si ele biete ramasite,
Ingrop aici, in chiar secunda asta, in ochii inghetati mintind ai mamei, in rafturile din casa bunicii pline de fotografiile celor ce traiau candva viitoare bucati din puzzle-ul egoului meu, in zambetul eternei prietenii cu care am crescut si pe care l-am pierdut in imensitatea globului si in amintirea copilului pe care l-am crescut ca si din pantecul meu, in reflexia primelor lacrimi a caror dulceata s-a inasprit in amar, sub ruinele ce se inmultesc crescand sub mine si sub privirile-mi nebuloasei miilor de voci ce le adun, eu, ploaie pentru ciuperci otravitoare, ingrop acum si ultimul copil din mine. Aici, sub privirile inspaimantate a ceea ce azi nu stiu cum sa numesc. Eu.

Acum nu sunt decat un copil batran. o relicva. si ochii mei au prins riduri de atata batranete...

Sunt sleita. I'm becoming a monster

run

2008-11-27T12:25:00.000-08:00

Losing it. Cand crezi ca incepi sa intelegi ceva din viata asta, fleosca pe partea cealalta, lingi pamantul.
Pierd controlul. Ca si cum as conduce o masina fara frane. fara volan. pe o autostrada incredibil de aglomerata, cand pe contrasens cand in sens opus, cu vizibilitate redusa, orbita de farurile mult prea puternice ale celorlalte masini, si cel mai grav, fara carnet de conducere...
cu totii, niste minori conducand ilegal niste masini furate de la ceilalti, cu care ne busim intre noi, ne avariem si cu care fugim unii de altii. cand ne gasim, cand pe trasee total opuse, cand ne orbim reciproc cu farurile, doar pentru o secunda, cat sa iti pierzi ratiunea, mintile...si controlul...

ma las condusa. de data asta ma las condusa. nu mai pot intelege mecanismul acestui joc nebun, ma depaseste. as vrea sa conduca masina asta un pic si cineva pentru mine, cat prind regulile...

de ce nu s-a inventat nenorocita asta de masina cu conducere automata?eu si masinile...ce pereche

the human kind, is on the run, so run away...

make yourself heard

2008-11-12T12:18:00.000-08:00

Cu totii suntem nemultumiti, ba de scoala, ba de servici, ba de tanti de la primarie care te sfideaza, ba de politicienii nostri adorabili, ba de cate suturi tre sa primesti in fund si sa taci ca prostul/proasta. Si cu totii stim sa ne plangem, bineinteles.
Adevarul e ca m-am saturat. Peste tot numai "tara de rahat", "vai ce mi se intampla", "fir-ar el sa fie de sistem ca imi sta pana in gat, ma mut in strainatate", dar prea putini fac ceva in legatura cu asta. Poate ca nu stiti, chiar ni se da ocazia (nu prea mult, ca strica, but still), dar nu, noi intoarcem nasul spre atoteterna complacere in suferinta pt ca de, e mai usor asa.
Uite ca nu. E cazul sa facem ceva. Avem pentru ce sa ne strofocam, si pana la urma e pentru noi, merita tot efortul. Asa ca asta ar fi o ocazie destul de buna sa incepi sa faci ceva...

"Ai ceva de spus cu privire la provocarile generatiei tinere? Esti
multumit de sistemul de educatie din Romania? Crezi ca integrarea
sociala a tinerilor din zone marcate de saracie constituie o problema?
Crezi ca tinerii ar trebui ajutati sa isi gaseasca un loc de munca?

Consultarea on-line este in limba romana si poate fi accesata la adresa
http://ec.europa. eu/yourvoice/ ipm/forms/ dispatch? form=Youthchalle nges&lang= ro.

Chestionarul poate fi completat pana pe data de 25 noiembrie.

Fa-ti si tu auzita vocea!"

La tiganci

2008-11-06T10:55:00.000-08:00

Eliade. Definitiv Eliade. Si daca stau sa pun cap la cap si amanuntele gen discutiile despre ocultism, alegerea noastra pe tema tiganiadei si indelungata lectura despre mistica, ascetism si filozofie indiana din ultimele zile, totul se potriveste perfect cu acest decor gotic avand ca element central cladirea infioratoare a Colegiului Mihai Viteazul abia vizibila in fundalul intunecat plin de contururi umane luminate pe alocuri de lumina lunii ce bate pe geamurile dinspre curte sau de lumina lumanarilor aprinse (cine mai aprinde lumanari totusi in secolul XXI?..?).

Si uite parca totul se leaga. Pare-se ca Bregovich si videli noch par a bantui pasajele hipnotice din jurul meu. Imi amintisem de seara aceea nebuna sus in inima padurii dansand intr-o agonie sinestezica pe Videli noch, in singura lumina ca si turbata a lunii cand pline cand in eclipsa. Ce ciudat...parca mi-a ramas intiparit pe retina simturilor.

Si ce stare. Ce stare obscura...care parca te scoate cumva din limita timpului si te transpune intr-o lume paralela, a ta si din tine, dar rupta de criteriile noastre temporale.

Turta dulce si amandine...
Amintirea frapanta a copilariei, a mirosului ciudat de benzina (si el simbol ocult al starii de transa, de delir, menit sa sugereze transpunerea intr-un alt spatiu si timp). Replica total rupta parca din vocea altcuiva, "stateam cu nasu-n teava de esapament", inca ma vaneaza reprosandu-mi ca era vocea altcuiva. din mine. Eu, cu un abia deschis ochi al lui Shiva. Eu, dar eu in alt context temporal.

Hai sa punem piedica la tramvai. Da.

my vyshli iz doma kagda va vseh oknah pagasli agni, adin za adin my videli kak uejeaet paslednii tramvai

Hide and seak

2008-10-28T14:49:00.000-07:00

Da, ce lung mai e To Do list-u nostru. ui. Ma coplesesc uneori atatea ganduri ca uit si in ce directie trebuie sa o iau. Pastiluta roz ca sa nu uit sa imi iau pastila, da. Asta e. Dar trebuie sa recunosti ca si tie ti-ar mai folosi niste memoplus din cand in cand, nu-i asa bunicule? Nu sunt mereu atat de zuza cum probabil crezi, desi cu capul pe luna, il am pe umeri. Si intr-un final, poate ca si tu esti ametit, nu poti nega. Nu-mi spune ca ti-ai facut curat prea recent prin carti si caiete, ca nu te cred.
Si pentru ca bunicii se culca devreme, profit de ocazie sa iti dau a small hint. Stiu ca am spus ca ma culc...asta o sa fac, in cateva minute. Pana atunci insa, vroiam sa iti propun...
Hai sa ne jucam Cald si Rece, vrei?

ps: Ti-am spus. Nu uita niciun indiciu...

Heal your pain

2008-10-28T14:25:00.000-07:00

Nu. Oricat mi s-ar argumenta, nu pot crede in rautate pura (o asociere ingrata de termeni, stiu). Nu exista asa ceva. Rautatea e doar slabiciune enorma. Asa zisa rautate e direct proportionala cu slabiciunea din tine. Ti-e frica, si cand simti ca esti lovit, lovesti si tu cat mai tare in jur. Iar in final , ascunzi toata aceasta suferinta cat mai adanc, si de tine chiar, doar ca sa te scufunzi mai apoi in singuratate.
Nimeni nu face rau fara o cauza. Nu ca ar fi scuzabil niciun fel de rau, ci doar ca ar avea o cauza la sursa careia poate ai putea gasi o solutie favorabila.
Si chiar as lupta din rasputeri sa sustin ideea asta : evil cannot heal pain. evil is pain.

E legea firii. Ne curge sange cald prin vene, nu mercur. Actionam si traim sub impulsul batailor de inima, nu comandati electronic. Si oricat de mult ne-am nega partea umana, sinapsele noastre nici c-ar mai exista fara o inima care sa bata si sa pompeze sangele spre creier.
Suntem oameni, nu bestii. Oricat ne-am ascunde.

Heal your pain

Nebuna...

2008-10-14T12:09:00.000-07:00

Moon, worn thin to the width of a quill,
In the dawn clouds flying,
How good to go, light into light, and still
Giving light, dying...

Te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii.In ochii tai cu luna mă rasfrang...

Sa privesti luna, pur si simplu deconectat, deconectat de tot ce mai exista in jur. de tine. de aer. doar tu, si ea. As incremeni in vidul asta absolut doar ca sa ajung cat mai adanc in mine. in mine. ca si cum ai explora partea nevazuta a lunii. te coboara pana in tenebrele abisale ale oceanului planetar din tine...
si sub efectul veritaserum-ului lunatic ma ingrozesc si eu de mine, caci nu vad decat o nebuna...

The moon is aching on my skin...

straini

2008-10-05T08:01:00.000-07:00

cat de strain poti fi de cel de langa tine?
pacat. suntem stele cu lumina proprie.nu suntem facuti sa degeram.

si uite ca tot ne ascundem unii de altii...

inutilitate spasmodica

2008-10-03T11:42:00.000-07:00

Larve. Asta suntem. Niste larve.Ne taram in mocirla atotneputintei noastre si ne intrebam de ce nu putem zbura. Nu putem zbura, nu, noroiul te prinde si nu iti da drumul. Pacat, suntem fiinte menite sa zboare. Larvele devin fluturi. Cat de usor ar fi de-am constientiza ca nu facem decat sa ne inecam aripile-n noroi...

Ne invartim reciproc in tot jocul acesta al slabiciunii, al pseudoputerii si al pseudointelepciunii, de parca am incerca sa ne depasim in aroganta si-n independenta, cand de fapt avem atata nevoie unul de altul. Dar suntem atat de orbi...de ce nu putem vedea ca ne infundam reciproc? Ca toata indiferenta noastra creste dintr-o atat de ascunsa dorinta de a fi iubiti.
Lovim in jur neincetat ca sa ne demonstram noua insine ca noi suntem mai puternici, nu avem nevoie de asemenea fleacuri. Dar cata slabiciune ascunde asta...aceasta incapacitate de a recunoaste ca avem atata nevoie de caldura incat ne transformam automat in fiinte arctice, cu inimi de gheata. Doar ca inimile de gheata se pot topi atat de usor la prima raza de soare...ne ferecam pana si sufletul sa nu cumva sa patrunda lumina...
Si suferim. Dar refuzam sa recunoastem ca suferim, desi pana si cel mai arid tinut din tine urla dupa ploaie. Pana si cel mai inghetat coltisor din tine tanjeste dupa soare.
Impungem. In cei din jur preponderent (ciudat ca tot noi primim lovitura in cele din urma). Ne pare rau cand facem asta, dar ne complacem in ideea ca toti fac la fel. E ok sa te complaci, nu?
Si uite-asa ne facem reciproc sa suferim. Desi cu totii nu suntem decat copii ce tanjesc dupa iubire, ne lovim reciproc si apoi ne intrebam de ce se intampla asta. Nimeni nu vrea pana la urma. Dar suntem prea slabi sa ne ridicam aripile, desi vedem ca noroiul ne trage in jos. Nu e decat un cerc cumplit al suferintei si al slabiciunii care ne reduce la stadiul de larva.

Si totusi...de unde-atata rautate?Si de unde-atat venin? Nu pot intelege...nu exista rau suprem.
Noi pe noi ne facem rai.

degerat

2008-09-15T11:06:00.000-07:00

A venit, a venit toamna...acopera-mi inima cu ceva...

Uf, cum poate ceva sa te intristeze si totusi sa te faca sa iti doresti aceasta tristete? M-as imbata sorbind racoarea ploii, privind cum tipa in timpanul ochilor mei. si nu m-as satura nicicand...si as urla si eu cu ea, cu ea in mine, ca un ecou mult prea gravat pe retina sufletului meu, ca o chemare pe care numai eu o pot auzi. din mine. in mine...

Si-atunci m-apropii de pietre si tac...

Inainte...

2008-09-14T02:29:00.000-07:00

Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.

Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.

Inainte. Ce cuvant ciudat. Il folosim pentru a descrie doua opozitii de rangul cel mai ingrozitor. Trecutul si Viitorul...

Nu. Nu mi-e frica de viitor. Viitorul e nedefinit, de ce mi-ar fi teama de ceva ce aici, acum, nu exista? Trecutul insa. Trecutul va fi mereu in urma. Ne e groaza de trecut. De trecutul nostru si de trecutul celorlalti, indiferent daca s-au intersectat candva sau nu... Ciudat cum ceva trecut poate distruge atat de usor ceva ce ar fi putut urma. E ca si cum pasul tau din spate i-ar pune piedica celui ce abia paseste inainte... Asa si noi, ne tot punem piedici unul altuia...

"trecutul este totul, viitorul este nimic, alt sens al timpului nu existǎ"...

Ingerului...

2008-09-08T11:59:00.000-07:00

It's like you will never get rid of what you fear most...
Cause fears will always chase your soul...

Si uite ca nici eu nu am scapat...cine ar fi crezut, huh? Inca imi rasuna haotic prin vene marea. Gandurile mele ca niste valuri cotropindu-ma. Si muzica aceea...atat de ciudata, prin simplul fapt ca desi nu am mai simtit-o de atat amar de timp, parca o aveam in mine de mult prea mult...Prea multe vibratii pe sira spinarii mele inghetate sub suierul nocturn al noptii. pe sira spinarii durerii mele. trezite acum parca prea brusc din somn de valurile marii...

There has to be a reason:|

Suddenly before my eyes
Hues of indigo rise
With them how my spirit sighs
Paint the sky with stars...

Un monstru. O entitate gigant acaparandu-mi fiecare gand abrupt. Printre valuri. Printre mine.
Marea si eu.

Ciudat cum ceva ce ti-a luat candva, intr-o singura clipa, tot ce ai avut, e singurul lucru care iti poate da acum sentimentul ca totusi e ceva acolo, langa tine. la urechea ta...o soapta. un suspin de departe.

Who has paced the midnight sky
So a spirit has to fly
As the heavens seem so far
Now who will paint the midnight star?

I'm gonna paint your name with stars. So that the sky should brighten...
O sa imi lipseasca nebunia aceea de cer...

Ingerului...

cauta-ma

2008-08-29T12:16:00.000-07:00

De mici, am fost invatati sa cautam. Cautam, imprejur, in ceilalti, in tot ce ne inconjoara. Dar niciodata in noi. Ne e frica de intunericul din interior, e mult mai simplu sa cauti pe lumina...Asa ca ne dedicam intregul nostru spectru vizual cautarii.
Si tot cautam, si disperati in agonia aceasta a cautarii, privirile ni se imprastie peste tot in jurul nostru.
Cautam si cautam si cautam si cautam, dar pas cu pas, acceptam orice. Poate cine stie...
Si totusi, oriunde am gasi ceva, ne intoarcem privirile, nimic nu pare sa umple golul acesta care parca cere viata, sange, sacrificiu uman.
Ne improscam reciproc in ploi acide ale neputintei noastre, ne zbatem in chinurile agoniei dar cuminti, ne asumam constienti aceste riscuri. Doar pentru a gasi...
Dar intr-un final, iti dai seama ca nu ai cautat unde trebuie...

I think we miss the touch so much, we crash into each other just to feel something...

cliseu

2008-08-28T23:58:00.000-07:00

What strange creatures men are...
What do they want from us?

muzelor

2008-08-28T13:33:00.000-07:00

Un mic omagiu fascinatiei copilariei mele...
Si pentru ca azi, in sfarsit, am pasit pe sunetele Baladei, in locurile fascinatiei LUI, si deoarece coplesita de starea aceea, nu am putut scrie nici doua cuvinte care sa exprime cu adevarat ceea ce simt in acea mica agenda, m-am gandit ca desi un mod de exprimare infim, trebuie neaparat sa scriu...
Si poate si pentru ca simt ca am renegat mult prea mult atatea lucruri care se zbat in tacere in mine, si pentru ca stiu ca voi fi o mare ingrata peste o saptamana, in primul rand eu pentru mine, si pentru ca cele doua fascinatii, am realizat abia azi, pornesc din acelasi izvor, a scrie articolul chiar acum, aici, a devenit o necesitate...

Sa simti ca apartii. Ca sufletul tau e nascut acolo, desi nu ai mai fost niciodata. Ca te-ai putea intinde pe iarba aceea divina, si ascultand Balada si Crai nou, in timp ce privesti norii aceia salbatici, sa simti ca norii iti canta tie. ca te-ai putea abandona in acea nebunie, la nesfarsit. sa uiti de tot, si totusi sa descoperi tot ce nu stiai, sa te rupi in firimiturile fiecarui sunet ca sa te poti gasi apoi pe tine, intreaga..
Ca o datorie catre mine, a apasat greu gandul de a ma intorce. Sa ma pot asculta mai bine...

http://www.youtube.com/watch?v=SS1mGi4cY38

you make me smile

2008-08-23T13:35:00.000-07:00

such a 'cutie' song, such a cute smile:)

si inevitabil, zambesc. cause you know, It's that feeling you get...

poate e din cauza cuiva...si daca e, poate ca si-ar da si seama ca e. but then again, suspansul ar fi cea mai buna strategie, poate si intr-o draguta combinatie cu mici indicii. poate:D

dulceago-siroposo-etc, da da stiu. but hei, intr-un final, there's some kind of life at the end... stoned, forgetful and then, i'm drinking what used to be sin and touching the edge of your skin. e ca si ciocolata amaruie:). nu degeaba e ciocolata;))

http://www.youtube.com/watch?v=tUNM8qyazB8&feature=related

you there, thanks...:)

ps: pardon me daca dezamagesc publicul metalist, strong tasteful like or whatever that is, dar trebuie sa recunoasteti ca a face pe cineva sa zambesti e cel mai frumos lucru...te rog, nu lua versurile mot-a-mot. inchide ochii si taci:P

precious thing, indeed...

dust in the wind

2008-08-23T09:03:00.000-07:00

frustrant. frustrant sa vezi cum poti face ceva (sau mai bine zis cum ai fi putut face ceva) si totusi sa iti dai seama ca esti incapabil, inutil zbatandu-te intre cele cateva secunde care despart acel "as fi putut" de "am reusit".

frustrant sa vezi ca totul se poate risipi.intr-o secunda. ca un praf de nisip e doar o eternitate inglobata intr-o bucatica infima de materie, si totusi ce eternitate efemera. o secunda.

cat sange e intr-un om?nici cat sa sature un insetat. si ce viteza...

all the simple pleasures deep inside...

2008-08-04T03:19:00.001-07:00

Oh, it's carnival night
And they're stringing the lights around you
Hanging paper angels
Painting little devils on the roof...

cum de am putut uita???...:-<...
damn, cat imi doresc o pereche de star glasses...pacat ca nu gasesc nicaieri...

Tell me how, you know now, the ways and means of getting in
Underneath my skin,
Oh you were always my original sin
And tell me why, I shudder inside, every time we begin
This dangerous game
Oh you were always my original sin

eh...fiti fara grija...nu e cu dedicatie catre cineva anume...poate doar catre micul val de melancolie care m-a apucat acum exact 7 minute...

GUYS.guys??

2008-08-01T13:42:00.000-07:00

asa. well...:-?...
da. obosita. de mereu aceeasi poveste. cand dai de cineva care sa merite, e ori din alta tara/oras, ori married with children, ori cu directii mai nepotrivite (if u get what i mean).UFF. ffs
si e ok.e ok.inteleg ca sunteti lasi. foarte. dar cel putin invatati sa va infrangeti lasitatea. nici voua nu va plac lucrurile superficiale, doar ca nu va simtiti in stare de ceva mai puternic (da da da, talking to you all, you strong and so menly men, ca doar sunteti barbati adevarati, ce naiba).
--i was just as afraid as you were. but hei, you can play the brave one--
draguti oamenii din brasov. calzi:). si sociabili. si heeei, m-a agatat pe mine antrenorul (de altfel quite hot) al super echipe fc progresul juniori din bucuresti?
eh:D heeei...it's not like i'm angry on guys or smth. m-am resemnat de mult. nu ca ar fi vina lor. de altfel, mititeii, majoritatea nici nu prea au simtul acesta al constiintei, cum sa fie vinovati de ceva:). e doar ironia...irony developing a crush for me
si...special...pentru toti cei care fac asta:P

teo dora.: e bou
teo dora.: azi nu m-a sunat deloc
teo dora.: asa
Twinkle: atunci cati boi pe lumea astaa

tiptoe to your moon...

2008-07-30T11:00:00.000-07:00

Come let the truth be shared
No-one ever dared
To break these endless lies
Secretly she cries

She burns like the sun
And I can't look away
And she'll burn our horizons make no mistake

And I'll hide from the world
Behind a broken frame
And I'll burn forever
I can't face the shame......

And I won't hold you back
Let your anger rise
And we'll fly
And we'll fall
And we'll burn
No one will recall
No one will recall

Look to the stars
Let hope grow in your eyes
And we'll love
And we'll hate
And we'll die
All to no avail
All to no avail

----I wish i could----

ps: si da, stiu, titlul e alta melodie, si am amestecat versurile a doua melodii. but hei, that's exactly what's chasing my mind right now so i'll simply leave it like this...
ps2: am postat o veche schita, salvata intamplator prin aprilie...ufff

words are never enough

2008-07-27T13:07:00.000-07:00

i'm quite grumpy in the morning.
dificila, dezorganizata, uneori cu gandurile aiurea pe luna si capul prin nori, cand indecisa cand mai hotarata ca niciodata, mi-ar place (si stiu ca se zicea 'mi-ar placea' dar ce sa fac daca imi place sa zic 'mi-ar place') sa urlu pe varful unei stanci care sa zgarie cerul si sa ma dau cu parasuta ( dar nu imi plac parasutele. god, it makes me sick), de multe ori imi sta parul de parca a trecut un tractor prin el, si da, ma confuzez repede ( scuzati-mi incultura voita) si desi imi place cu capul in nori, cu ceilalti prefer sa stiu pe ce planeta hoinaresc.

a se mentiona ca spiritul romantic adolescentin prezentat in poze este in totalitate al meu ( cu alte cuvinte, da, picioarele sunt ale mele. si da da da, iar poze cu picioarele mele. se pare ca imi plac picioarele mele. in poze). si as vrea sa mentionez ca prima poza este 'sand heart' si a doua 'morning heart'. silly. but mine:)

da, ce cliseu. parca imi si vin in minte imagini din filme cu fetite desenand la sfarsitul caietului inimioare. cine ar fi crezut? eu, gandindu-ma la inimioare. degradant ar spune unii...eh

cat de mult as vrea pur si simplu sa stiu ce vreti de la mine. voi toti cei care va bagati cu nasul in viata mea neinvitati. intrusii. bastarzii. ce? ma enervati uneori. reaaaal bad. si-s si un pic satula de mereu, aceeasi poveste. picata in cap, bolnava mintal, compulsivo obsesiva, sau chiar stupida. any normal bastard around here?uff

"i look in your eyes
i can see butterflies"...eh:)

si ca sa termin intr-un mod mai pesimist0-apocaliptic, self quoting myself:
words are never enough...
but it feels like every word of yours would make a difference...

sa ti se lungeasca nasul?

2008-07-25T13:12:00.000-07:00

ah, v-am spus vreodata cat de mult urasc mincinosii?
(asta se numeste strategie de intimidare. oricine se simte e invitat sa isi care privirile spre o minciuna mai frumoasa decat acest crunt adevar. aka: fuck off)

foarte enervant cum simt nevoia sa scriu. poate pentru ca momentan chiar nu am cu cine vorbi. si totusi, voi scrie despre minciuna. si cum ne manipuleaza viata inspre self destruction.
da. cu totii mintim, nu-i asa?in general, pentru interese mai mult sau mai putin personale. dar cand aceste mici interese devin scopuri egocentriste, sa zicem ca devine un viciu. iar tu, cel dependent, iti imprastii otrava printre cei din jur.

e frumos sa ajungi la ce iti doresti printr-o mica minciunica. it wouldn't hurt anybody, would it? dar vai, si ce frumos e cand iti dai seama ca ai trait o minciuna. well, that actually hurts...
ne invartim cu totii in acest ciclu dement lying- being lied, de parca nu stim foarte bine ca nu facem decat sa ne mintim reciproc. suntem fiinte slabe...mult prea slabe pentru adevar...
si daca zicea cineva candva intr-o melodie pe care mi-o amintesc din cand in cand cu tristete, ca numai adevarul ne va putea face liberi, o zicea pentru ca stia ca asta e adevarul. adevarul de care ne e atata frica. pas cu pas...

cel mai trist e cand vezi ca oameni apropiati tie mint desi stiu ca se mint in primul rand pe ei insisi. sa te minti ca sub minunatul aspect fotogenic si extravertit esti tu intr-adevar. ca cel pe care il saruti pentru ca ti s-a zis tie de multe ori ca saruti bine, este your sweet honey (pacat de toate cuvintele astea atat de frumoase in esenta lor, stricate de atatea minciuni. spre exemplu, those three words ment to be special, acum sunt menite doar sa fie puse sub semnul intrebarii) . ca totul e perfect in relatia voastra, ca sunteti facuti unul pentru celalalt( bulshit) . but it wouldn't hurt a little lie from time to time. WOULD IT?

cum ne putem da seama ca totul din jur e doar o minciuna pana nu ni se arata adevarul? prea orbi...suntem prea orbi sa putem vedea lumina. orbecaim pe intuneric...

si da, chiar v-as ruga. go away, all of you fond of lying, would you??sick of it.

"nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,
nici de vremuri, nici de oameni,
fara ura, fara regrete si resentimente,
mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista,
eliberati-va de tot si de toate cu gandul ca trebuie sa traiti, pentru, si in adevar,
caci doar adevarul va va face liberi..
si numai liberi fiind, veti putea atinge in viata
...fericirea. "

orgasmic

2008-07-25T03:17:00.001-07:00

da da da. METALLICA
si stiu, de obicei nu scriu pe blog despre concertele la care merg, dar despre asta trebuie. it's a must
ce pot spune? absolut genial. ORGASMIC. nu ca m-as fi asteptat la altceva, si totusi a fost...whew, unbelievable.
baietii, intr-o forma dementiala (god, I'd marry one of them right this instance), si daca e sa imi fi dat seama de ceva, e ca heeei...they're my ideal type of hotness
au cantat god like. o atmosfera incredibila, ca sa nu mai spun de ploaie. of, ploaia, eternul meu cantec, cine ar fi crezut ca va deveni din chin (3 ore de asteptare in ploaie, si in hanorac e ceva:))), placere? absolut geniala senzatia : noapte, ploaie pe pielea inghetata dar infometata, nebunie generala in jur, si Sanitarium pulsandu-ti obsesiv prin vene...
am plecat de acolo hungry for more ( "so fucking what?" --ah, il ador pt replica asta), si decisa sa ii vad cat mai curand posibil, de data asta insa sa ii am chiar in front of me...
"you know why i'm here? because i fucking love it". oh, me too:))

hmm...oare

2008-07-20T14:50:00.000-07:00

Your Result (traducere libera: my result)

You are the drawing.

mi s-a parut haios rezultatul...

c'est mon petit prince

2008-07-20T14:20:00.000-07:00

un mic omagiu...micului print...

"- Te du cu bine - zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor - spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.

- Numai timpul cheltuit cu floarea mea ... facu micul print, ca sa tina minte.

- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta - zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.

- Eu sunt raspunzator de floarea mea ... spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte."

"- Stelele sunt frumoase, datorita unei flori pe care nimeni nu o vede ...

Eu i-am raspuns: "De buna seama", si m-am uitat, fara sa mai spun nimic, la undele nisipului batut de luna.

- E frumos pustiul ... - adauga el.

Si era adevarat. Intotdeauna mi-a fost drag pustiul. Te asezi pe o duna de nisip. Nu vezi nimic. Nimic nu se aude. Si cu toate acestea, ceva straluceste in linistea lui ...

- De aceea e frumos pustiul - zise micul print - fiindca, undeva, el ascunde o fantana."

"- Te vei uita la stele, noaptea. La mine-acasa e prea mic, ca sa-ti arat unde se afla steaua mea. E mai bine asa. Pentru tine, oricare dintre stele va fi steaua mea. asa incat te vei uita cu drag la toate stelele. Toate vor fi prietene cu tine. Si apoi, as vrea sa-ti fac un dar ...

Din nou a ras.

- Ah! puisor, puisor, imi place cand aud rasul acesta!

- Chiar el va fi darul meu ... va fi asa cum e cu apa ...

- Ce vrei sa spui?

- Stelele nu sunt la fel pentru toti oamenii. Pentru unii, cei care calatoresc, stelele sunt calauze. Pentru altii, sunt numai niste luminite. Savantii vad in ele doar probleme. Pentru businessmanul meu, erau bucati de aur. Insa toate stelele acestea nu au grai ... Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul ...

- Ce vrei sa spui?

- Noaptea, cand te vei uita pe cer, fiindca eu voi locui pe una dintre ele, fiindca pe una dintre ele eu voi rade, atunci va fi pentru tine ca si cand ar rade toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care stiu sa rada!

Si-a ras din nou.

- Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Iti va fi dor sa radem impreuna. Si vei deschide uneori fereastra, asa, numai de drag ... Iar prietenii tai se vor mira, vazandu-te ca razi de cate ori te uiti la cer. Atunci, tu le vei spune: "Da, intotdeauna stelele ma fac sa rad!" Iar ei te vor crede nebun. Va insemna ca ti-am jucat un renghi grozav ...

Si-a ras din nou.

- Va fi intocmai ca si cand, in loc de stele, ti-as fi daruit o sumedenie de clopotei ce stiu sa rada ..."

lui...

2008-07-20T13:29:00.000-07:00

si trebuia sa fie ieri, dar hai sa zicem ca nu am avut puterea sa scriu ceva ieri...

o zi menita sa fie dedicata lui, lui si simbolului acela atat de pregnant in adancul meu, pur si neatins... doar atat...

si cat de trist ca nu a fost decat o zi trista...atat de trista...

si cat de greu e cand iti dai seama ca uiti constant niste lucruri atat de intiparite in tine incat devin chiar Ego, dar tu uiti. si lasi in urma ta bucati din tine pe care apoi le plangi si le readuci inapoi in tine. inmiit, si mai dureros. atat de trist cand realizezi ca puritatea acelui sentiment e impregnata atat de adanc cu durere, o durere care nu dispare. se evapora, dar vaporii raman in aceeasi camera cu tine, si intr-un ciclu nebun, vaporii devin nori, apoi furtuna si asa mai departe. iar acum...ma ploua...

si promisesem atat de multe. mie. mie si lui. nu pot sa cred ca m-am pierdut pe drum...
mi-e atat de dor. atat, atat de dor. de liniste...de puritatea initiala a iubirii si puterea cu care credeam in vise, in oameni. in mine...mi-e dor de vechiul eu, cand inca nu aparusera oitele in mintea mea, dinainte de orice intunecare. sau tristete...

as da orice sa adun acea putere cu care sa imi pot indeplini promisiunile, dar se pare ca nu fac decat sa uit de mine si sa ma prabusesc cand imi reamintesc. on and on and on. si din cand in cand, ma mai agat de cine reusesc. ai face bine sa fugi de pe acum, inainte sa termini de citit, sau s-ar putea sa te trezesti sufocat...

ever wondered where the lost things go?. desi stiu ca daca scriu aici nu ma va face sa ma simt mai bine, e ciudat ca totusi imi da impresia ca ii acord importanta cuvenita. cum am putut pierde ceva atat de drag? (si ce intrebare. irony, my dear friend)...

mais tu es pure et tu viens d'une etoile...uff...

inolvidabilul...micul print...

"Si-apoi, priveste! Vezi tu, acolo, lanurile de grau? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Si asta-i trist! Tu ai insa parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, cand tu ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau ..."

Goodbye alone

2008-06-14T12:37:00.001-07:00

O sa incep prin a preciza ca nu, nu e o drama a varstei mijlocii a adolescentei, depresivo-solitaro-etc. E doar redarea atat de frapanta, a unei stari absolut de neinteles (nici nu incerc sa inteleg ceva) date de o melodie atat de...unica prin sentimentul pe care ti-l induce, ca o bautura care dupa prima inghititura ti se imprastie din piept pana in varful degetelor si pana la marginea neuronilor.
Si da, am dorinta asta absolut nebuna de a urla, de a hoinari in mijlocul unei ploi fierbinti si reci, in linistea infioratoare a stropilor de ploaie. Imi permit sa redau aici un mic citat dintr-o descoperire mai mult decat placuta facuta recent :

Si va ploua in noi toti,
Si-n afara noastra-i ger de crapa trupurile...

Nu ma pot abtine in a mentiona, din nou, atotcaparatoarea si eterna ironie ce parca a inceput sa dezvolte o mica obsesie pentru mine, mereu gata sa chicotesc pe orice tema. Numele micii revelatii de mai sus coincide, ce coincidenta superba a sortii ( sado-maso 24/7, huh?), cu numele...in fine...fascinatiei...

mi-e dor de...puritatea initiala a nebuniei acestei stari...
da...va trebui sa fac niste mici revizii...

you know, the moonlight is bleeding from out of your soul...

strangers

2008-06-09T14:05:00.000-07:00

nu pot lupta cu asta.
e impotriva firii. nu poti intra intr-o camera cu usa inchisa, si mai rau si fara ferestre... am ciocanit de multe ori in usa aceasta deasupra careia scrie atat de ciudat, numele meu, uneori il recunosc "hei, asta sunt eu", dar alteori nu imi par decat hieroglife aranjate bizar. asa ca fug spre usile altora...dar nu pot intra, nu pot intra daca nu mi se deschide usa...

si pt ca simt ca am redat mult mai precis in discutia cu rux, impart putin din ea.

Twinkle: hb nam

Twinkle: sincer

Twinkle: mi-e groaza de mine

Twinkle: imi dau seama ca sunt infinita

Twinkle: e oribil sa iti dai seama de asta

rux: poate e doar o chestie de moment

Twinkle: mai nu stiu

Twinkle: dar sunt obosita

Twinkle: literar

Twinkle: moral

Twinkle: obosita

Twinkle: nu pot duce ceva fara sa simt ca cineva ma duce si pe mine

Twinkle: si imi dau seama k sunt irecuperabila

Twinkle: in atractia fata de mistere

Twinkle: si copilarii mature

Twinkle: da...

Twinkle: exact astea

Twinkle: dar e ciudat cand vezi ca uneori in spatele lor se ascunde nebunie

Twinkle: a ta sau a altora, nu conteaza

dar da...da, as lupta pentru zambetul acela ce inspira puterea de a spera, as sacrifica orice cer inalt deasupra-mi. as crede pana la limita puterilor in iubirea micului print pentru mica lui floare, pentru apusurile de soare... si as crede in oricine crede...

Twinkle: idealismul meu e asta...
Twinkle: e speranta
Twinkle: ca un copil caruia i-a fost furat dreptul de a visa
Twinkle: sper in a crede in vise...

singura precizare ar fi ca sunt un copil batran...o anomalie...copiii nu pot fi tristi...e contrar oricarei conceptii pe care sa o pot accepta...
atunci cineva sa imi deschida portile...de dupa care sa putem crede tot ce avem in micul rasarit de luna...
are cineva cheile camerei cu pianul?

2008-04-22T13:35:00.000-07:00

de mult vroiam sa fac asta.poate ca ma cotropisera mii de spaime.poate asa sunt eu.dar acum simt ca trebuie sa impart asta cuiva.si nu, nu e poezia mea.ar fi fost mai simplu...

"Astm

Respir, un gand respir adanc,

Inspir, stele inspir si ma inspira,

Cat ma petrec usor plangand...

De a mea vina.

Lipesc, geana de geana imi zdrobesc,

Invins zaresc, patrund in vis,

Un vis ce tot ma-ndeamna sa adorm...

Si cred cumva ca m-a convins!

Sa-ntrepatrund, sa-ntrezaresc?

Adormind, stari anormale ma cuprind prea reci,

Mai am putere sa zambesc...

In somn, zanelor seci?

Lovesc, in religie eretic izbesc,

Infrant cugetand, infrant pricepand

Ierarhia anarhica din anarhia ierarhica...

Pasnica viata de celest!

De mana-o tin, emotiile-n van le mai retin,

Nici nu evit al ei eres, al ei elan, nici n-as comite vreun incest,

Decat de s-ar numi astfel privitul...

In ochii ei de-azbest ce-si vor sfarsitul.

Motive mi-a cerut, m-a intrebat urcand abrupt,

Spre-un cer mizer... si frica mi-a fost sa-i raspund.

De ciuda-acum, in a ei aripa dulce m-ascund...

Norocul meu ca-s efemer... si scund!

De gheata, nemiscat, deodata, ma gasesc asfixiat,

Cu timpul langa mine vinovat, stand uluit si treaz,

De-o ingera, profetic rai si iad devaluit...

Incerc acum sa inteleg, orbind lumina mata si al meu trai debusolat.

Doar de-un mic gand mai am vointa sa ma leg,

Si-l uit numai sa il expir,

Ma-neaca spaima de delir...

Ma straduiesc sa fug, sa scap...

Cantand,

Ma desprind si ma afund, vorbele-mi tac,

Cazand din aer spre pamant... ma vad cum cad...

Cerusem oare eu un cer prea sfant?"

...

2008-04-22T12:01:00.000-07:00

si pentru ca m-am saturat sa fug si eu de mine , am decis in sfarsit (aleluia) sa postez o mica bucatica din mine (mai bine zis am gasit printre schitele salvate automat aceste versuri pe care le crezusem pierdute dupa un blestemat restart si pe care le-am transpus totusi, intr-o alta forma, intr-o noua poezie). aici jos, o mica particica din aceasta poezie de-a mea (prima rasuflare din ea, acum ea e monstruos schimbata, totusi in aceeasi esenta pastrata)

si fug si ingerii
de norii ce vin a prevesti furtuna
cu picuri grei, lovind intr-una
ne cauta haotic pe sub frunze...
si ne jucam de-a v-ati ascunsa...

Cat despre titlu...as spune doar ca poezia in varianta ei finala se numeste Ploua-ma. priviti-o ca pe o incantatie. o incantatie a ploii. un ritm tribal in jurul unui foc mocnind, si mii de murmure inaltandu-se prin pielea ce tanjeste-atat de crud si aspru dupa ploaie...ploua-ma...

murmur tarziu

2008-04-06T05:26:00.000-07:00

e ciudat cand ploaia iti da peste cap planurile. si nu neaparat ca ar fi 1m apa afara, dimpotriva, e atat de calma si plapanda, parca iti sopteste ceva haotic la ureche. iar si iar.
chiar devine halucinant...de cand tanjeam dupa un moment in care sa pot sta cu ochii inchisi sa scriu in minte tot ce imi pot imagina...

o sa te ploua pe aripi...

2008-02-27T09:45:00.000-08:00

ah...

where do i begin?...

great guy, wicked smile, mysterious looks...exactly what i would call the perfect guy.prince charming. ultra charming. just that he had spread his wings already..

shit man...chiar trebuia sa se intample?sucks

i really began extremely liking him.

cine nu si-ar dori un tip ca el, coborand pe un stalp si incepand sa fredoneze

You're just too good to be true

Can't take my eyes off you,

You'd be like heaven to touch

I wanna hold you so much...

cu totii sa isi ridice privirea catre el, iar el intr-un final sa termine melodia zburdand ca un greieras cu vreo 2 jandarmi in spate si zambindu-ti nebuneste

And let me love you, oh baby Let me love you, oh baby...

truly awesome guy...

well... i guess he was just too good to be true...

beautiful...

2008-02-13T13:15:00.000-08:00

am ascultat de nici nu mai stiu de cate ori vocea lui healing like...si atat de ciudat cum ma uit intr-una la el cantand si inca nu imi pot imagina cum reuseste...si pentru ca desi eram atat de sigura pana acum de chestia asta, pot spune ca e prima persoana care sa intruchipeze exact ceea ce eu as numi a real miracle. he's a real superman...with this awesome sense of music...

te face sa te gandesti...mult...si ajungi la concluzia: suntem cei mai mari ingrati. avem acest miracol in mainile noastre...cum putem fi atat de orbi in propria noastra neputinta la care nu vrem sa renuntam?...cand totul e atat de frumos in jur, de ce nu am putea incerca sa transpunem totul intr-un cantec al nebuniei?

o sa spuneti ca sunt idealista...si sunt...pentru ca nu exista un pretext cu adevarat real pe lumea asta sa nu poti indeplini aceste mici miracole care te asteapta...numai ca noi suntem mult prea orbi ca sa putem simti lumina fiecarui zambet care tanjeste sa o imparta...si mult prea agatati de neputinta care ne acapareaza mintea facuta in originile ei pentru inaltimi si nu pentru substraturile in care ne zbatem in intuneric...

If I go crazy then will you still call me superman.

If I'm alive and well will you be there a holdin my hand,

I'll keep you by my side with my super human might, Kryptonite.

Isn't it ironic?

2008-02-10T12:51:00.000-08:00

mda...ni s-a intamplat tuturor presupun...
acel sentiment senzational cand simti ca cineva allmighty se amuza un picut de cat de chior esti sa nu poti descifra toate semnele astea care surprinzator au atata legatura intre ele. cand ai impresia ca esti personajul principal al unui roman scris de un autor pasionat de jocul acesta superb al ironiilor. adorabil, nu?

te pregatesti ore intregi sa arati genial la super intalnirea de sambata seara, si exact cu 5 min inainte sa iesi pe usa te suna your beloved sa iti zica ca a dat febra peste el, sufera la 40 grade si se gandeste la tine din pat, invelit pana in gat cu o patura.tough luck, huh?

te duci la o petrecere in gasca unui super bun amic si te imprietenesti cu un/o tip(a) cu care ai putea vorbi ore intregi. si afli ca este de fapt the one bitch who stole your ultra-crush. so not fair you're so much cuter.damn

sau tocmai te-ai despartit de ultima achizitie, si acum dintr-o data parca everybody wants to date you. si culmea, they all seem to be having your ex's name. how adorable...

well...

eu cel putin m-am convins ca heeei...n-o sa ma plictisesc niciodata...with so much salt into this whole bunch of food called destiny

dar nu uitati...excesul de sare zahar si grasimi dauneaza graaaav sanatatii...asa ca mai usor cu abuzul de reactii:)

sacrul profan

2008-02-08T14:50:00.000-08:00

genial tipul asta...cred ca ii zice Mircea Eliade...
ingropati de atatea prejudecati, uitam esentialul. the miracle we've been created for. il avem in noi dar ingratul din noi reneaga mica sursa de viata. abia cand iti dai seama ca iti tot sopteste si e viu, incepi sa simti ca si tu esti viu...pana atunci, ramanem la stadiul subliminal de larve...si dupa cum contura si another guy i love reading, Cartarescu, unele larve pot ajunge sa fie niste fluturi atat de frumosi...
un cuvant ciudat, hierofania asta. si cat de ciudat, parca il stiam dintotdeauna...suna bizar povestea in care Chabu (si alte mici Devi din fabulosul hindu&co) ar iubi un copac. i-ar citi povesti, i-ar aduce cele mai bune prajituri si l-ar mangaia zilnic. dar cati dintre noi nu ne-am abandonat aceasta manifestare a sacrului in obiecte aparent banale?fara viata?inexistente pentru un ochi strain...cati nu iubesc un anumit creion, doar pentru ca il pastrezi din copilarie?cu totii avem o bratara primita de la acea persoana speciala, un gandacel de jucarie, o bluza, o fotografie veche pastrata intr-o cutiuta atat de mult iubita de amintiri...
e hierofania noastra, a tuturor celor inglobati de praful societatii moderne.
...fiorul iubirii....indiferent in ce se rasfrange...ne apropie our inner self de puritatea divinului...
si daca tot vorbim de hierofanii...

Place a name upon the night
One to set your heart alight
And to make the darkness bright
Paint the sky with stars...
(o bucatica din mica mea comoara.it's only mine, but it's so beautiful when you can share it...)

le plus petite

2008-02-08T14:11:00.000-08:00

e ciudat cum treci prin atatea incercari si noi incercari, si cum nu te poti satura de chestia asta. e in tine si stii ca e in tine, trebuie doar sa gasesti pe acel cineva care sa stie sa dezmorteasca acest ceva si sa ii dea viata...
we all hunger for it. tanjim nebuneste dupa jocul acesta de plastilina, de feerie, culori, suferinta, vise, dorinte, altruism si egoism. interesant ca trecem de atatea ori prin toate aceste etape, iubim dorim si suferim cu atata putere, spunem ca nu vom mai iubi nicicand, si hei nu ne putem abtine sa o luam iar de la capat. pentru ca desi de multe ori renegam acest gand, suntem meniti pentru asta. pentru iubire. si de ce sa nu recunoastem, e atat de frumos sa pastrezi un vis atat de pur si de intens, sa inchizi ochii si gandindu-te la acest cuvant misterios "l'amour" sa simti deja feeria de culori, picaturile de roua pe gat, chitaitul nebuniei si atingerile norilor atat de fini pe piele...si chiar daca suferim, starving in self misery with the pain foolishly lingering, balonul din vis ramane acelasi. mai puternic. mai pur.

Cos every time I seem to fall in love
Crash! Boom! Bang!
I find the heart but then I hit the wall
That's the call, that's the game
and the pain stays the same

si in plus...ce farmec ar mai avea melodia ta preferata daca nu ai avea cum sa o aduci pe pamant....ce ne-ar mai lega atat de puternic de divin si de supranatural intr-un context anodin si insignifiant, ce altceva ne-ar mai putea modela speranta pastrata atat de adanc si pur, vis al copilariei gravat in acest balonas, ce ne-ar mai ridica in our selfconsciousness?... mica noastra nebunie intr-o lume plina de comun...si ce ciudat, e probabil singurul lucru care ne leaga pe noi toti...
asa ca...the best thing we can do is...taste it to the edge of madness...and learn to paint its true personal colour into this whole hope circle...

ps...c'est le plus beau...